Un mesaj Ro-Alert a fost emis în Câmpina, pentru apă nepotabilă. Perioada în care vor fi impuse măsuri restrictive

Un mesaj Ro-Alert a fost emis în municipiul Câmpina, jud. Prahova, pentru apă nepotabilă. Socieatea Hidro Prahova SA anunţă că impune măsuri restrictive în ceea ce priveşte consumul de apă pentru abonaţii din municipiul Câmpina, în perioada 13-17.08.2021, conform unui comunicat.

837 afișări
Imaginea articolului Un mesaj Ro-Alert a fost emis în Câmpina, pentru apă nepotabilă. Perioada în care vor fi impuse măsuri restrictive

Un mesaj Ro-Alert a fost emis în Câmpina, pentru apă nepotabilă. Perioada în care vor fi impuse măsuri restrictive

Direcţia de Sănătate Publică Prahova avertizează că apa distribuită nu îndeplineşte condiţiile de potabilitate, conform reglementărilor în vigoare.

Apa nu poate fi utilizată pentru băut sau gătit, pentru prepararea formulelor de lapte reconstituit sau ceaiuri. Apa poate fi folosită numai pentru spălat şi în alte scopuri menajere sau care nu determină contaminarea alimentelor.

Aceste interdicţii se vor menţine până la încadrarea apei distribuite în parametrii de potabilitate.

Faţă de această situaţie, societatea Hidro Prahova spune că accelerează lucrările de spălare-igienizare a sistemului de apă care alimentează municipiul Câmpina şi intensifică programul de monitorizare a calităţii apei, conform reglementărilor în vigoare.

Potrivit unor evaluări preliminare, străzile afectate de această decizie sunt: Drumul Taberei (de la rezervorul Muşcel, până la intersecţia cu strada Voila), Voila (de la intersecţia străzii Drumul Taberei până la Spitalul Voila), Silvicultorului, Buciumului, precum şi Spitalul Voila.

Hidro Prahova a extins măsura de restricţie a consumului de apă potabilă asupra municipiului Câmpina, pentru prevenţie şi eliminarea oricărui risc privind starea de sănătate a populaţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici