Valoarea celor 600 apartamente RA-APPS din Bucureşti scoase la vânzare, estimată la 85-90 mil.euro

Valoarea celor 600 apartamente din Bucureşti pe care RA-APPS le va scoate la vânzare prin licitaţie cu strigare este de 85-90 milioane de euro, cele mai scumpe fiind trei locuinţe din imobile aflate pe bulevardul Kiseleff, fiecare cu preţuri estimative de circa 310.000 de euro.

545 afișări
Imaginea articolului Valoarea celor 600 apartamente RA-APPS din Bucureşti scoase la vânzare, estimată la 85-90 mil.euro

Valoarea celor 600 apartamente RA-APPS din Bucureşti scoase la vânzare, estimată la 85-90 mil.euro (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax foto)

Evaluarea estimativă a fost realizată pentru MEDIAFAX de reprezentanţii mai multor companii imobiliare, luând în calcul o suprafaţă medie de 120 de metri pătraţi utili şi imobile construite după 1975 sau, după caz, perioada în care s-a construit în respectivele zone.

Pe baza acestor elemente de evaluare, preţurile rezultate se situează între 108.000 de euro şi 308.000 de euro.

În urmă cu două săptămâni, agenţia MEDIAFAX a prezentat în exclusivitate informaţii privind lista imobilelor pe care Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) le va scoate în perioada imediată la vânzare prin licitaţie cu strigare. Pe listă figurează 733 de imobile, dintr-un total de 1.100 active aflate în portofoliul regiei, printre care atât spaţii folosite de mai mulţi ani de diferite fundaţii şi organizaţii neguvernamentale, cât şi unităţi turistice importante, precum hotelurile Triumf din Bucureşti şi Mara din Sinaia, Clubul Floreasca şi peste 20 de vile din staţiuni montane şi de pe litoral.

Din totalul celor 733 imobile, un număr de 600 sunt însă apartamente din Bucureşti ocupate în prezent de miniştri, secretari de stat, consilieri guvernamentali, inclusiv de la Cancelaria premierului, şi de foşti miniştri în regimul comunist, majoritatea fiind amplasate în zone centrale ale Capitalei. Apartamentele vor fi vândute la un preţ de pornire care va fi stabilit de experţi autorizaţi, prin licitaţie publică cu strigare la care vor putea participa şi actualii demnitari.

În lista RA-APPS nu sunt prezentate informaţii, cu câteva excepţii, privind suprafaţa, număr de camere, anul construcţiei imobilului în care este amplasată locuinţa.

Din totalul apartamentelor care vor fi scoase la vânzare de RA-APPS, 17 sunt amplasate pe Bulevardul Kiseleff din centrul Bucureştiului. Pornind de la criteriile utilizate pentru evaluare, reprezentanţii companiilor imobiliare au calculat preţuri pe apartament plasate între 156.000 de euro şi 308.000 euro.

Structurat pe zone, cele mai multe apartamente sunt amplasate pe Strada Mihai Eminescu, respectiv 139 de unităţi. Preţul mediu în zonă este de 115.000 de euro. Pe Bulevardul Nicolae Bălcescu sunt amplasate 35 de apartamente, preţul mediu fiind de 144.000 de euro, pe Bulevardul Ion Mihalache sunt 38 de apartamente, preţul mediu fiind estimat la 120.000 de euro, iar pe Strada Nicolae Racotă se găsesc un număr de 31 de unităţi (156.000 de euro).

În sectoarele 1 şi 2 din Bucureşti se află majoritatea imobilelor în care sunt amplasate apartamentele care urmează să fie vândute, alte artere cu o ofertă semnificativă din sectorul 1 fiind strada Polonă (31 de apartamente pentru care estimarea de preţ este de 144.000 de euro pentru fiecare), Bulevardul Magheru (22 de locuinţe, 144.000 de euro), Bulevardul Iancu de Hunedoara (25, cu un preţ estimat de 132.000 de euro), Bulevardul Dacia (14 apartamente, preţul în zonă pentru o unitate similară fiind de 144.000 de euro), în timp ce pe Strada Icoanei vor fi disponibile 14 locuinţe, care ar putea fi vândute cu 156.000 de euro fiecare.

În sectorul 2, RA-APPS va vinde 23 de apartamente pe Strada Drobeta, 24 pe Strada Aurel Vlaicu şi 19 pe Bulevardul Mircea Vodă. În aceste cazuri, preţurile estimate sunt cuprinse între 108.000 euro şi 144.000 de euro.

În sectorul 3, cele mai multe apartamente sunt amplasate pe Bulevardul Unirii, respectiv 15, caz în care preţul estimat este de 144.000 de euro.

Pentru întrega listă, companiile imobiliare au utilizat preţul mediu pe metru pătrat util la care se încheie în prezent o tranzacţie în respectiva zonă, care s-a înmulţit cu 120. Preţul final ar putea să fie însă mai redus, ţinând cont că suprafaţa utilă este mare. De exemplu, dacă în zona Eminescu locuinţele se vând la 950-1.000 euro/mp, acesta este de regulă valabil la apartamentele de 1-2 camere, iar cu cât numărul camerelor creşte, cu atât preţul pe metru pătrat este plauzibil să scadă.

Totodată, evaluarea a fost realizată luând în calcul o stare relativ bună a imobilului, nu însă şi suprafeţele de teren adiţionale proprietăţilor.

Reprezentanţii agenţiilor imobiliare au declarat pentru MEDIAFAX că statul va vinde probabil prin mijloace proprii locuinţele RA-APPS, bucată cu bucată, fără să apeleze la companii de consultanţă imobiliară.

În prezent, apartamentele sunt ocupate de miniştri, precum Daniel Funeriu şi Gheorghe Ialomiţianu, fostul preşedinte al Senatului Mircea Geoană, europarlamentari ca Adrian Severin, fundaţii precum "Renaşterea" condusă de Mihaela Geoană, vicepreşedintele AVAS Ionela Pop Bruchental, directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, inspectorul general al Poliţiei Române, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, procurorul general al DNA, preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului, fostul procuror general al României Tănase Joiţa, foşti demnitari ai regimului comunist sau de după 1990, precum Şerban Nicolae sau Ştefan Andrei (ministru de Externe în perioada comunistă).

Pe aceeaşi listă se regăsesc două apartamente din strada Constantin Prezan nr.4, adresă la care au locuit, la un moment-dat, în aceeaşi perioadă, Adrian Năstase, Traian Băsescu şi Nicolae Văcăroiu. La acea vreme, parterul era ocupat de Traian Băsescu, etajul 1 de Adrian Năstase şi etajul 2 de Nicolae Văcăroiu. Ulterior, Năstase şi Băsescu s-au mutat.

La vânzare vor fi scoase şi alte bunuri care s-au afkat până în prezent în baza de protocol a statului,, printre care active ale complexului Scroviştea, mai multe vile din comuna Snagov, inclusiv Casa Ţărănească, centrul de conferinţe club-bazin din Neptun, complexul Doina din Neptun, birourile din centrul Capitalei închiriate Asociaţiei 21 Decembrie.

Acestora li se adaugă şi alte bunuri imobiliare, precum terenul în suprafaţă de peste 3.000 metri pătraţi aferent hotelului Robinson din Predeal, complexul balnear Bradul din Covasna, minihotelul Covasna din localitate, Cabana Vânătorească cu terenul aferent de 1.600 metri pătraţi din Sinaia, vila Belvedere din Băile Herculane, complexul Cindrelul din Păltiniş, complexul Dunărea împreună cu hotelul Dacia din Neptun-Olimp, restaurantul Ambasador din Neptun, hotelul Victoria din Cluj-Napoca, complexul agroindustrial Apahida, hotelul Gloria din Suceava, pensiunea Palace din Slănic-Moldova, casa de oaspeţi Brădet din Suceava, precum şi mai multe vile din Predeal, Neptun, Mamaia, Eforie Nord.

În proiectul de buget pentru anul viitor, Guvernul şi-a propus să încaseze 706 milioane lei (164 de milioane euro) din vânzarea imobilelor RA-APPS, veniturile din valorificarea unor bunuri din patrimoniul privat al statului urmând să crească de la 1,8 milioane de lei, estimate pentru acest an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici