Vama Buzăului, cu o rezervaţie de 29 de zimbri, a devenit oficial staţiune turistică - Mediafax

Vama Buzăului, cu o rezervaţie de 29 de zimbri, a devenit oficial staţiune turistică

Vama Buzăului din judeţul Braşov, cu o rezervaţie naturală de 29 de zimbri, dar unde se găseşte şi Cascada Urlătoarea, a devenit oficial staţiune turistică, după ce vineri a fost dezvelit panoul indicator la intrarea în localitate.Aici, sporturile cu motor sunt descurajate pentru păstrarea liniştii.

1102 afişări

Imaginea articolului Vama Buzăului, cu o rezervaţie de 29 de zimbri, a devenit oficial staţiune turistică

Vama Buzăului, cu o rezervaţie de 29 de zimbri, a devenit oficial staţiune turistică

Panoul a fost dezvelit în prezenţa ministrului Turismului, Bogdan Trif, dar şi a unor parlamentari.

„Mă bucur că localitatea dumneavoastră a devenit staţiune turistică de interes local. Este o oportunitate pentru comunitate, pentru că de acum se pot accesa mai uşor proiecte pe fonduri europene şi proiecte cu fonduri guvernamentale. Este meritul primarului şi al comunităţii, pentru că a ştiut să se bată pentru acest proiect. Comuna arată extraordinar, este bine pusă la punct şi aveţi nişte peisaje care chiar merită să fie puse în valoare”, a afirmat ministrul Bogdan Trif.

 

Recomandarea ministrului pentru edilii de la Vama Buzăului a fost ca aceştia să pună în valoare şi zona montană.

„Cu siguranţă, punctul de atracţiei – rezervaţia de zimbri - va fi în continuare punctul dumneavoastră central prin care atrageţi turiştii, dar vă sfătuiesc să încercaţi să puneţi în valoare în special zona montană, poate pe viitor o să dezvoltăm un domeniul schiabil în apropiere, astfel ca oamenii să vină să petreacă aici cât mai mult timp, pentru că, aşa cum v-am spus, cât mai mulţi turişti înseamnă bani pentru comunitate şi dezvoltare în zonă”, a spus ministrul.

La rândul său, primarul din Vama Buzăului, Tiberiu Chirilaş, a declarat că, pentru a obţine atestatul, localitatea a trebuit să îndeplinească mai multe criterii, printre care existenţa unui centru de informare turistică, obiective turistice, locuri de cazare, sală de conferinţe etc.

„Acest lucru este o atestare a ceea ce am realizat în localitatea noastră, a ceea ce avem, dar ne şi obligă de acum încolo şi în niciun caz nu vrem să-i aducem vreo atingere. Turiştii tocmai asta apreciază, că nu este o aglomeraţie foarte mare, nu este zgomot, încercăm inclusiv sporturile cu motor să le descurajăm, astfel încât cel care vine aici chiar să se liniştească, să-şi încarce bateriile, cum se spune”, a spus edilul.

Principala atracţie din comună este o rezervaţie naturală care adăposteşte 29 de zimbri, dintre care un pui născut în urmă cu trei zile. Rezervaţia a atras, anul trecut, 30.000 de vizitatori, iar anul acesta, până acum, 35.000 de vizitatori. Comuna se mândreşte şi cu Cascada Urlătoarea, dar şi cu o tabără de sculptură în lemn.

Vama Buzăului a fost declarată staţiune turistică de interes local prin Hotărâre de Guvern, în 15 noiembrie 2018. În prezent, în ţară sunt 72 de staţiuni turistice de interes local.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
VAMA BUZĂULUI ,
STAŢIUNE ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.