Vandalizarea cimitirului evreiesc din Huşi: Suspecţii principali, trei adolescenţi

Trei adolescenţi cu vârste de 15 şi 16 ani din oraşul Huşi, judeţul Vaslui, sunt cercetaţi pentru vandalizarea cimitirului evreiesc din localitate. IGPR anunţă însă că o parte din pietrele funerare au fost afectate cu ocazia tăierii unor copaci.

1058 afișări
Imaginea articolului Vandalizarea cimitirului evreiesc din Huşi: Suspecţii principali, trei adolescenţi

Suspecţii principali în cazul vandalizării cimitirului evreiesc din Huşi, trei adolescenţi

Potrivit unui comunicat transmis de IGPR, persoanele bănuite de comiterea faptelor sunt trei tineri cu vârste între 15 şi 16 ani, din municipiul Huşi, judeţul Vaslui.

„Cu ocazia cercetărilor de până acum s-a mai stabilit că o parte din pietrele funerare din cimitirul vechi au fost afectate cu ocazia tăierii unor arbori. Autorii sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de profanarea de cadavre sau morminte şi distrugere”, arată IGPR.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

La sfârşitul lunii martie, peste 70 de monumente funerare din cimitirul evreiesc din Huşi, judeţul Vaslui, au fost vandalizate, reprezentanţii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic solicitând autorităţilor române să ia toate măsurile pentru a-i pedepsi pe cei vinovaţi.

„În numele conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, preşedintele Federaţiei îşi exprima indignarea sa totală, însoţite de sentimente de amărăciune, de profundă mâhnire, pentru informaţia primită recent, referitoare la un grav act de vandalizare sălbatică care a avut loc în incinta cimitirului evreiesc din Huşi, la începutul săptămânii trecute, când un număr de 73 de monumente funerare au fost distruse. În prezent, comunitatea evreilor din Huşi, altădată o comunitate înfloritoare, cu un număr important de evrei, nu mai are decât câteva zeci de membri, în cea mai mare parte oameni în vârstă, inclusiv supravieţuitori ai Holocaustului”, se arăta atunci într-un comunicat transmis de preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, dr. Aurel Vainer.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că a început încă din data de 27 martie o anchetă în cazul vandalizării cimitirului evreiesc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici