Vasile Cristian, condamnat în Trofeul Calităţii, a revenit din SUA pentru a fi încarcerat

Vasile Mihail Cristian, care a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare cu executare în dosarul Trofeul Calităţii, s-a întors în România din SUA cu avionul, joi după-amiază, fiind aşteptat la aeroportul Otopeni de poliţiştii Serviciului Urmăriri, care l-au preluat în custodie.

286 afișări
Imaginea articolului Vasile Cristian, condamnat în Trofeul Calităţii, a revenit din SUA pentru a fi încarcerat

Vasile Cristian, condamnat în Trofeul Calităţii, a revenit din SUA pentru a fi încarcerat (Imagine: Shutterstock)

Avocatul lui Vasile Cristian, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat, pentru MEDIAFAX, că persoana pe care a apărat-o a aflat în SUA despre condamnarea definitivă şi a decis să revină în ţară, pentru respectarea deciziei instanţei supreme.

Mateuţ a mai spus că Vasile Cristian ar fi plecat din ţară imediat după finalizarea procesului, în legătură cu chestiuni personale, fără a oferi alte detalii. Avocatul a precizat că l-ar fi înştiinţat pe Vasile Cristian în SUA cu privire la condamnarea definitivă pe care a primit-o.

Poliţiştii care l-au preluat pe Vasile Cristian îl vor duce la Centrul de reţinere şi arest preventiv (CRAP), pentru îndeplinirea formelor de încarcerare.

Vasile Cristian, director general al SC Eurografica SRL, şi alţi doi condamnaţi din dosarul Trofeul Calităţii au fost daţi în urmărire deoarece nu au fost găsiţi la domiciliu pentru aplicarea mandatelor de executare a pedepsei. Printre cei trei se află şi Irina Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, care a fost ridicată de poliţişti, joi, dintr-un imobil din judeţul Bacău.

Tot în dosarul Trofeul Calităţii, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare. Năstase, care încercat să se sinucidă, miercuri seară, după ce poliţiştii au venit să-l ducă la arest, se află internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineaţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici