Vaslui: Copil de 8 ani, preluat de autorităţi după ce ar fi fost vândut de părinţi pentru cerşetorie

O fetiţă de opt ani din Bârlad a ajuns în regim de urgenţă într-un centru specializat pentru copii abuzaţi şi exploataţi, după ce a fost recuperată de la o familie din judeţul Constanţa, căreia părinţii i-o vânduseră cu 3.500 de lei pentru a fi scoasă la cerşit.

89 afișări
Imaginea articolului Vaslui: Copil de 8 ani, preluat de autorităţi după ce ar fi fost vândut de părinţi pentru cerşetorie

Vaslui: Copil de 8 ani, preluat de autorităţi după ce ar fi fost vândut de părinţi pentru cerşetorie (Imagine: Shutterstock)

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a preluat în regim de urgenţă o fetiţă de opt ani care din luna februarie se afla într-o familie din judeţul Constanţa, unde ajunse după ce părinţii o vânduseră cu 3.500 de lei.

Reprezentanţii DGASPC Vaslui, împreună cu poliţiştii, au intervenit în acest caz în urma unei sesizări conform căreia fetiţa nu se mai află la locuinţa părinţilor din municipiul Bârlad.

"În urma verificărilor, am aflat că fata a fost vândută în schimbul unei sume de bani unei familii din Constanţa unde, de altfel, a şi fost identificată. Minora a fost preluată într-un centru specializat pentru copilul abuzat din judeţul Vaslui, unde este securizată şi beneficiază de un program de consiliere. Cum era şi firesc, a fost sesizată şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism", a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, şeful Centrului de Primire în Regim de Urgenţă a Copilului Abuzat, Neglijat şi Exploatat, Ionel Brătianu.

În acest caz, poliţiştii şi procurorii de la crimă organizată au declanşat o anchetă pentru trafic de minori.

"Părinţii recunosc că şi-au vândut copilul pentru a fi trimis la cerşit, susţinând că aşa este tradiţia lor ţigănească, ca fetele să fie încredinţate către familia viitorului ginere încă de la vârsta de 5-6 ani. Desfăşurăm în continuare cercetări în acest caz, sub coordonarea procurorului DIICOT, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori", a precizat şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui, Doru Laşcu.

Reprezentanţii DGASPC Vaslui vor începe procedurile şi pentru decăderea părinţilor fetiţei din drepturile părinteşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici