Virusul gripei porcine nu a suferit mutaţii în România

Virusul A/H1N1 nu a suferit mutaţii în România, până în prezent fiind realizate la Institutul Cantacuzino două secvenţieri (analize) ale acestuia al căror rezultat a fost negativ, a anunţat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel.

21 afișări
Imaginea articolului Virusul gripei porcine nu a suferit mutaţii în România

Virusul gripei porcine nu a suferit mutaţii în România (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Întrebat de jurnalişti dacă în România au fost înregistrate mutaţii ale virusului pandemic, secretarul de stat a răspuns că nu există astfel de situaţii nicăieri în România.

"Nu avem niciun caz în care virusul pandemic A/H1N1 să fi suferit mutaţii, nici în Moldova şi nici în altă parte", a spus secretarul de stat.

Acesta a adăugat că vaccinul împotriva gripei noi asigură protecţie şi în cazul mutaţiilor semnalate în mai multe ţări.

Până în prezent, nouă ţări au semnalat mutaţii ale virusului A/H1N1, respectiv Norvegia, Brazilia, China, Statele Unite, Japonia, Mexic şi Ucraina, şi recent Italia şi Franţa, dar fără relevanţă asupra sănătăţii publice, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, Victor Olsavsky, reprezentantul OMS în România.

"Din fericire, vaccinul pandemic, lansat joi şi în România de către Institutul Cantacuzino, asigură protecţie şi împotriva mutaţiilor virusului A/H1N1, după cum a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Totodată, acest virus purtător al mutaţiei rămâne sensibil la medicamentele antivirale, oseltamivir şi zanamivir", a precizat Olsavsky.

Potrivit OMS, mutaţiile survin sporadic şi spontan. Cercetătorii din reţeaua de laboratoare a OMS cercetează importanţa acestei mutaţii. Din cercetările de până în prezent, niciuna nu indică faptul că aceste mutaţii antrenează o creştere neaşteptată a numărului de cazuri de infecţie cu A/H1N1 sau creşterea numărului de decese, potrivit instituţiei de sănătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici