Vlad Cosma, audiat luni de Comisia juridică a Camerei. Ministerul Justiţiei a cerut încuviinţarea arestării preventive

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor urmează să îl audieze, luni, pe deputatul PSD Vlad Cosma, în cazul căruia Ministerul Justiţiei a solicitat încuviinţarea arestării preventive.

495 afișări
Imaginea articolului Vlad Cosma, audiat luni de Comisia juridică a Camerei. Ministerul Justiţiei a cerut încuviinţarea arestării preventive

Vlad Cosma (Imagine: Lucian Radulescu/Mediafax Foto)

Comisia juridică urmează să întocmească un raport, care va fi supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor.

Vicepreşedintele comisiei Ciprian Nica preciza zilele trecute că lucrările comisiei şi votul în privinţa acestei cereri a Ministerului Justiţiei vor fi secrete.

"Noi nu ne putem pronunţa pe temeinicie, ci numai din punct de vedere juridic vedem ce probe sunt la dosar, dacă sunt probe şi ce conţine acel dosar. Probabil, trebuie să ai ceva acolo ca să ceri arestarea preventivă, ca să încuviinţezi arestarea însemnă că este o faptă deosebit de gravă care este de o periculozitate aparte", a mai spus Nica.

Deputatul PSD Vlad Cosma a avut, joi, o primă lectură a dosarului care a fost transmis Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării preventive a acestuia.

Cosma a venit la Comisia juridică din Camera Deputaţilor însoţit de avocatul său şi deputatul Cătălina Ştefănescu pentru a studia dosarul pentru care se cere încuviinţarea arestării preventive.

La ieşirea de la Comisia juridică, deputatul a refuzat să facă declaraţii cu privire la dosar, precizând că singura sa declaraţie va fi cea din plenul Camerei Deputaţilor, când se va supune votului solicitarea DNA.

"Până luni nu o să dau nicio informaţie, o să răspund doar în faţa Comisiei juridice şi o să-mi citesc declaraţia în plen. Alte comentarii nu doresc să fac, nu pot să fac, doresc ca ancheta să se desfăşoare în condiţii normale", a declarat deputatul.

Cosma a mai susţinut că va răspunde întrebărilor jurnaliştilor luni.

Întrebat ce le va cere colegilor săi la momentul votului, deputatul PSD a răspuns: "Să se facă dreptate".

Dosarul în care Vlad şi Mircea Cosma sunt puşi sub urmărire penală a fost deschis de DNA Ploieşti în decembrie, în urma denunţului omului de afaceri Ion Dumitru la adresa lui Răzvan Alexe. Atunci, Răzvan Alexe, cunoscut drept un apropiat al conducerii PSD Prahova, a şi fost arestat preventiv în acest dosar.

Marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost reţinut de procurorii DNA Ploieşti pentru luare de mită şi abuz în serviciu, iar ulterior, pentru că avea tensiune foarte mare, a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, unde a fost internat în secţia de Cardiologie până miercuri la prânz, când a fost dus la instanţa supremă. Cosma a fost adus cu ambulanţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), el având o perfuzie la o mână şi fiind însoţit de managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, medicul Daniel Nicolae, care i-a ţinut perfuzia.

Miercuri, în jurul orei 15.50, după judecarea propunerii de arestare preventivă formulată de DNA, preşedintele CJ Prahova a plecat de la instanţa supremă după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere, dar înainte ca judecătorii să decidă cu privire la cererea de arestare. Cosma a plecat de la ICCJ tot cu perfuzia la mână şi tot cu ambulanţa, care l-a transportat la Spitalul Judeţean din Ploieşti.

Miercuri seară, magistraţii instanţei supreme au decis ca Mircea Cosma să fie cercetat în libertate, sub control judiciar, astfel că acesta a rămas în continuare internat la Spitalul Judeţean din Ploieşti. Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a fost externat, vineri, din spital.

În cazul lui Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, care fusese reţinut în acelaşi dosar, tot sub acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu, judecătorii instanţei supreme au stabilit ca măsură preventivă arestul la domiciliu, până în 13 martie.

Decizia de miercuri în cazul lui Cosma şi Alixandrescu nu este definitivă, ea putând fi contestată la instanţa supremă.

În dosarul în care a fost reţinut Cosma, procurorii DNA au început urmărirea penală pentru trafic de influenţă şi împotriva fiului acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, a transmis, marţi, ministrului Justiţiei referatul DNA privindu-l pe Vlad Cosma pentru a cere încuviinţarea arestării preventive a acestuia. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a sesizat, miercuri, Comisia juridică cu cererea Ministerului Justiţiei privind încuviinţarea arestării preventive a lui Vlad Cosma.

Vlad şi Mircea Cosma sunt acuzaţi de procurorii DNA că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, denunţători în cauză.

"Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând «comisioanele» conform înţelegerilor cu cei doi inculpaţi", susţin procurorii DNA.

Mircea Cosma, în vârstă de 68 de ani, se află la al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. De asemenea, Mircea Cosma este preşedinte al PSD Prahova şi vicepreşedinte al PSD la nivel naţional.

Fiul lui Mircea Cosma, Vlad Cosma, este deputat la primul mandat, ales în colegiul uninominal 8 Prahova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici