150 de copii învaţă baschet 3 la 3 cu celebrul campion mondial Duşan Bulut. Evenimentul are loc la Kaufland Vitan

Cvadruplul campion mondial la baschet 3x3 şi dublu câştigător al circuitului mondial FIBA 3x3, sârbul Duşan Domovic Bulut, susţine în Bucureşti un camp de baschet dedicat copiilor şi tinerilor până în 18 ani. ‚‚Bulut Hoops” face parte din proiectul ,,Din stradă, la Jocurile Olimpice”.

114 afişări
Imaginea articolului 150 de copii învaţă baschet 3 la 3 cu celebrul campion mondial Duşan Bulut. Evenimentul are loc la Kaufland Vitan

150 de copii învaţă baschet 3 la 3 cu celebrul campion mondial Duşan Bulut. Evenimentul are loc la Kaufland Vitan

Cvadruplul campion mondial la baschet 3x3 şi dublu câştigător al circuitului mondial FIBA 3x3, sârbul Duşan Domovic Bulut, susţine în Bucureşti un camp de baschet dedicat copiilor şi tinerilor până în 18 ani. ‚‚Bulut Hoops” face parte din proiectul ,,Din stradă, la Jocurile Olimpice”, finanţat prin programul „În stare de bine”, susţinut de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (www.instaredebine.ro).

Evenimentul are loc până pe data de 11 septembrie 2018, în parcarea centrului comercial Kaufland Bucureşti Vitan (str. Răcari, nr. 5), unde 150 de copii vor învăţa diverse elemente ale jocului de baschet în general şi caracteristici ale baschetului 3x3 în special. Campul este structurat pe diverse ateliere specifice.

,,Am fost cu adevărat surprins să văd cât de mulţi copii s-au înscris, este evenimentul cu cei mai mulţi participanţi pe care l-am organizat în această vară. Bucureştiul este ca a doua mea casă, aici am jucat primul turneu internaţional în 2012 şi le mulţumesc celor de la Sport Arena Streetball, dar şi partenerilor, pentru oportunitatea de a susţine acest camp pentru copiii pasionaţi de baschet din România”, a spus Duşan Bulut.

Înscrierile la camp au fost gratuite şi s-au încheiat prin atingerea numărului limită de copii. Fiecare participant a primit tricoul oficial al evenimentului, iar câştigătorii turneului care va încheia campul vor primi premii din partea partenerilor. Antrenori români de la mai multe cluburi de copii vor completa echipa lui Duşan Bulut pe parcursul celor cinci zile.

,,Programul <<În stare de bine>> a fost creat pentru toate ONG-urile care dezvoltă proiecte în domeniile cultură, sport şi viaţă sănătoasă - domenii esenţiale pentru un stil de viaţă deplin. Proiectul <<Din stradă, la Jocurile Olimpice>> este unul dintre cele care au primit finanţare în cadrul acestui program, prin intermediul căruia baschetul 3x3 - o nouă disciplină olimpică - ajunge mai aproape de peste 500 de copii şi tineri din România. Sportul este esenţial la vârste fragede pentru o dezvoltare armonioasă şi e important să îl încurajăm dacă vorbim de un stil de viaţă sănătos”, a declarat Valer Hancaş, Director de Comunicare & Corporate Affairs Kaufland România.
Toţi cei 150 de copii participanţi la camp sunt invitaţi în zilele de 12 şi 13 septembrie să urmărească antrenamentele oficiale ale echipelor participante la FIBA 3x3 Europe Cup - Campionatul European de Baschet 3x3, care se va disputa în zilele de 14-16 septembrie la Circul Metropolitan din Bucureşti.

Va avea loc o sesiune de poze şi autografe cu jucătorii, astfel încât toţi cei prezenţi să aibă o experienţă de neuitat în cadrul unui eveniment de anvergură mondială.

,,Ne bucurăm foarte mult că am reuşit, cu sprijinul programului În Stare de Bine şi al Kaufland România să derulăm acest proiect pentru copii şi să îl aducem în România pe numărul 1 mondial la baschet 3x3, Duşan Bulut. Atât noi, ca organizatori de evenimente, cât şi Duşan, ca jucător, suntem pionieri în această tânără disciplină, iar această asociere nu poate decât să ne mândrească. Sperăm ca din ce în ce mai mulţi copii să se îndrepte către sport în general să către baschetul 3x3 în special, o disciplină care a adus rezultate spectaculoase pentru România în ultimii ani”, a spus Radu Petre, preşedinte ACS Sport Promotion.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici