Ad. Ilie: Cu Iaşiul va fi a treia victorie în Liga I

Managerul sportiv al clubului Steaua, Adrian Ilie, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că formaţia condusă de Gheorghe Hagi va bifa a treia victorie în Liga I, după meciul cu Politehnica Iaşi, şi a adăugat că echipa poate face faţă să joace în ritmul miercuri-sâmbătă-miercuri.

1 afișare
Imaginea articolului Ad. Ilie: Cu Iaşiul va fi a treia victorie în Liga I

Ad. Ilie: Cu Iaşiul va fi a treia victorie în Liga I

"Avem moral destul la echipă, n-am pierdut niciun meci, avem două victorii în campionat, iar cu Iaşi va fi a treia. Cu siguranţă Poli ne va pune probleme, respectăm echipa din Iaşi, dar trebuie să câştigăm, aşa cum am făcut cu Ceahlăul şi cu Farul. Este adevărat că miercuri am ajucat cu Zaglebie şi la trei zile întâlnim Iaşiul, dar echipa poate face faţă acestui ritm şi să se concentreze la fel pentru acest meci", a spus Adrian Ilie.

Antrenorul Ionuţ Popa apreciază că parida cu Steaua va fi foarte grea ţinând cont de faptul că echipa lui Gheorghe Hagi începe să joace din ce în ce mai bine. "Îmi doresc enorm să scoatem un rezultat bun în Ghencea! Va fi foarte greu, pentru că echipa lui Gică Hagi este pe primul loc, începe să joace din ce în ce mai bine şi, cred eu, este deja calificată în grupele Ligii Campionilor. Dacă ţinem cont şi de valoarea individuală a jucătorilor stelişti, avem explicaţia faptului că avem o misiune foarte grea" a spus Ionuţ Popa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici