Prima pagină » Sport » Alcaraz îl învinge pe Medvedev în finala de la Indian Wells şi redevine lider mondial

Alcaraz îl învinge pe Medvedev în finala de la Indian Wells şi redevine lider mondial

Carlos Alcaraz, principalul favorit, a întrerupt seria de 19 victorii consecutive ale lui Daniil Medvedev, duminică noaptea, în finala de la Indian Wells, scor 6-3, 6-2, rezultat cu care Alcaraz îl devansează pe Novak Djokovic, revenind pe primul loc în clasamentul mondial.
Alcaraz îl învinge pe Medvedev în finala de la Indian Wells şi redevine lider mondial
Rafael Hekman
20 mart. 2023, 10:37, Sport

Alcaraz nu a cedat niciun set în cele şase meciuri disputate în turneu, iar performanţa sa din deşertul californian îi conferă un plus de încredere înainte de apărarea titlului de la Miami Open.

„Joc foarte bine. Bineînţeles că astăzi, condiţiile de astăzi au fost destul de grele. Bineînţeles că Daniil nu a jucat la cel mai bun nivel al său, evident”, a declarat Alcaraz.

„Tot ce pot să spun este că sunt foarte mulţumit de performanţa mea, de felul în care am jucat în acest turneu. Aştept cu nerăbdare să joc la acest nivel şi la Miami”.

Alcaraz a avut un debut perfec în finala de la Indian Wells, reuşind un break timpuriu pentru un avantaj de 2-0, în condiţiile în care a cedat doar şase puncte pe serviciu, trecând rapid prin setul inaugural în 36 de minute.

Rusul Medvedev, al cincilea favorit, care căuta să adauge un nou titlu consecutiv la cele trei pe care le-a câştigat anul acesta la Rotterdam, Doha şi Dubai, nu a avut niciun răspuns la jocul spaniolului.

Alcaraz a făcut break la zero în primul game din setul al doilea şi nu a cedat punct nici în game-ul următor, Medvedev pierzând 10 puncte consecutive.

Spaniolul a continuat să-l trimită pe Medvedev din colţ în colţ şi a consolidat un alt break pentru un avantaj de 4-0, încheind meciul cu o victorie aparent fără prea mute emoţii, în 70 de minute, fără să se confrunte cu o minge de break.

Medvedev nu a fost în mod clar în cea mai bună formă după ce şi-a luxat glezna dreaptă în turul patru şi apoi şi-a tăiat degetul mare în sferturile de finală. De asemenea, el acuzat dificultăţi din cauza vântului din timpul finalei.

„A fost o săptămână surprinzătoare din multe puncte de vedere”, a declarat Medvedev. „Glezna, degetul mare, tenisul, vântul, orice. Dar aproape am reuşit. … Voi încerca să fiu mai bun data viitoare”.

Victoria a marcat al treilea trofeu ATP Masters 1000 pentru Alcaraz, în vârstă de 19 ani, care a devenit cel mai tânăr număr unu mondial în septembrie anul trecut, când a câştigat US Open şi a ocupat acest loc timp de 20 de săptămâni, până când Djokovic l-a recucerit în ianuarie.

Djokovic s-a retras de pe tabloul turneelor americane Indian Wells şi Miami Open, din cauza statutului său de nevaccinat împotriva COVID-19, Statele Unite nepermiţându-i accesul în ţară.

Alcaraz va rămâne lider cel puţin o săptămână, deoarece pentru a-şi menţine poziţia are nevoie să-şi apere titlul de la Miami, obţinut anul trecut.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu despre zborul cu jet privat al judecătorului CCR Cristian Deliorga: ”Cum se face că nu vedem nici o acțiune a Inspecției Judiciare? Există magistrați care își doresc lux și opulență, iar pentru asta sunt pregătiți să renunțe la imparțialitate”
G4Media
„Sucul-minune” a ajuns și în Premier League: de ce a devenit atât de căutată băutura care se găsește și la supermarket
GSP.ro
Scandalurile de corupție se țin lanț în Ucraina. O nouă demisie zguduie regimul lui Zelenski. Procurorul general s-a retras din funcție. Gândul face retrospectiva celor mai răsunatoare scandaluri de la începutul războiului
Gandul
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan
Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Prosport
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Libertatea
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
CSID
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia