Ana Maria Brânză: Acum încep să realizez performanţa obţinută

Sportiva Ana Maria Brânză, componentă a echipei de spadă a României care a cucerit, vineri, medalia de aur la CM de scrimă, a declarat, sâmbătă, la sosirea în ţară, că abia acum începe să realizeze performanţa obţinută la Paris.

29 afişări
Imaginea articolului Ana Maria Brânză: Acum încep să realizez performanţa obţinută

Ana Maria Brânză: Acum încep să realizez performanţa obţinută (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Suntem foarte încântate de această medalie, mai ales căevoluţia de la individual a fost foarte slabă. Am vorbit cu feteleînaintea probei pe echipe şi ne-am propus să tragem foarte tarepentru a obţine măcar o medalie, altfel nu avem ce să căutăm înţară. De această dată ne-am înţeles foarte bine şi am fost foarteunite. Anca Măroiu a fost accidentată, însă am încercat să păstrămacest secret pentru adversarele noastre, care au tratat-o cu multrespect", a spus Ana Maria Brânză la sosirea pe aeroportul HenriCoandă.

Sportiva a adăugat că echipa de spadă a României îşipropune acum să câştige o medalie la JO de la Londra, din2012.

"Când eram pe podium, mă gândeam la cei de acasă. Chiar dacă înacele momente nu simţeam bucuria foarte tare, pentru că ştiu princâte am trecut ca să ajungem aici, acum încep să realizez ceea ceam obţinut. Oricum, succesul de la CM nu însemnă că trebuie să neculcăm pe o ureche, iar de mâine trebuie să uităm de aceastămedalie, să ne continuăm munca şi să ne pregătim să aducem o nouămedalie de la JO", a mai spus Ana Maria Brânză.

Componentele echipei de spadă a României au sosit, sâmbătă, înţară, ele fiind întâmpinate la salonul oficial al aeroporului HenriCoandă de rude şi reprezentanţi ai Federaţiei Române de Scrimă.

Echipa feminină de spadă a României, formată din Ana MariaBrânză, Anca Măroiu, Simona Alexandru şi Loredana Iordăchioiu,a câştigat, vineri, medalia de aur înfinala Campionatelor Mondiale de scrimă, care sedesfăşoară la Paris. România a învins, în finală, cu scorul de35-26, echipa Germaniei.

Delegaţia României a mai obţinut două medalii de bronz la ediţiadin acest an a Campionatelor Mondiale, una prin Cosmin Hănceanu, laproba individuală de sabie, şi una prin echipa masculină desabie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici