Anton Crişan, fosta glorie a Stelei şi a naţionalei de hochei, a decedat

Fostul portar şi antrenor al echipei de hochei Steaua Bucureşti, dar şi al naţionalei României, Anton Crişan a decedat vineri, la vârsta de 70 de ani, din cauza unei comoţii cerebrale.

206 afișări

Vestea a şocat mulţi iubitori ai hocheiului, dar şi ai sportului, mai ales de la Steaua Bucureşti.

"Toni Crişan a fost unul dintre oamenii pentru care am avut un mare respect, dar şi omul cu care am trăit la Steaua începuturile mele ca sportiv. Este o mare pierdere, mai ales că s-a dus aşa, azi-dimineaţă, din cauza unei comoţii cerebrale. Dumnezeu să-l odihnească în pace", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Vasile Stângă, fostul jucător şi antrenor al naţionalei de handbal a României.

Anton Crişan a împlinit în luna ianuarie 70 de ani. A debutat în hochei ca portar, la 13 ani, în echipa din Sebeş, iar din 1960 s-a transferat la Steaua Bucureşti. Timp de 19 ani a fost portarul titular al "militarilor", iar începând cu 1962 şi al echipei naţionale a României. Cu Steaua a câştigat 15 titluri naţionale şi 15 Cupe ale României.

Cu echipa naţională a participat la 10 Campionate Mondiale, dar şi la Jocurile Olimpice din 1964 (Innsbruck- Austria), totalizând peste 300 de jocuri internaţionale.

A fost maestru al sportului din anul 1967 şi antrenor emerit din 1997, dar şi Cetăţean de Onoare al Sebeşului, oraşul natal în care vor avea loc funeraliile, duminică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici