Aragones: Multă lume va lua Spania ca model de acum încolo

Selecţionerul Luis Aragones a declarat, duminică, după ce Spania a câştigat, pentru a doua oară în istorie, Campionatul European, că reprezentativa iberică va deveni un model pentru multă lume şi a adăugat că după primele 15 minute ale finalei a fost sigur de victorie, transmite trimisul MEDIAFAX.

11 afișări
Imaginea articolului Aragones: Multă lume va lua Spania ca model de acum încolo

Aragones: Multă lume va lua Spania ca model de acum încolo (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

"Am format un grup care joacă bine şi care e dificil de oprit. E o zi fericită pentru Spania, am câştigat acest turneu într-un mod extraordinar. De acum încolo vom putea spune că vom câştiga. Sunt încântat, de obicei nu mă manifest, dar sunt foarte fericit. Cred că multă lume va lua Spania ca model de acum încolo. Sper că Spania va continua pe acest drum şi va câştiga alte trofee", a spus Aragones.

Tehnicianul spaniol a precizat că "pentru toţi cei care iubesc fotbalul e bine că Spania a câştigat" titlul european. "În primele minute am fost nervos, dar începând cu minutul 15 am văzut că suntem mai buni şi că putem câştiga pentru că mijlocul presa, iar pasele se legau", a completat Aragones.

Luis Aragones şi-a amintit şi de primul titlu european câştigat de Spania, în 1964. "Îmi amintesc foarte bine de data de 21 iunie 1964 pentru că eram acolo. Nu am putut juca foarte mult pentru că m-am accidentat, iar Del Sol mi-a luat locul", a punctat selecţionerul spaniol.

Reprezentativa Spaniei a câştigat, pentru a doua oară în istorie, Campionatul European de fotbal, după ce a învins Germania, scor 1-0 (1-0), în finala ediţiei 2008 a competiţiei, disputată, duminică, pe stadionul Ernst Happel din Viena.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici