Bolivianul Joselito Vaca - fotbalistul cu cele mai multe meciuri de campionat naţional din istorie

Pe 15 august, mijlocaşul bolivian Joselito Vaca (numele complet José Carlos Vaca Velasco), în vârstă de 40 de ani, a jucat al 768-lea meci în primele divizii naţionale.

244 afișări
Imaginea articolului Bolivianul Joselito Vaca - fotbalistul cu cele mai multe meciuri de campionat naţional din istorie

Sursa Foto - Flickr

Astfel, el a devenit noul deţinător al recordului mondial în rândul jucătorilor de câmp, depăşindu-l pe legendarul atacant brazilian Roberto Dinamite, care a jucat 765 de meciuri în prima divizie între 1971 şi 1992.

În istoria fotbalului au existat doi jucători care au jucat mai multe meciuri de campionat, dar ambii au fost portari: Rogério Ceni (873) şi Peter Shilton (848).

Joselito Vaca, în prezent jucător al lui Blooming, şi-a început cariera în 1999 la Oriente Petrolero.

El a pecetluit noul record mondial în meciul cu Real Tomayapo (1-0), pe data de 7 august. Apoi a jucat următorul meci pe 11 august cu Atlético Palmaflor,(1-2) şi pe 15 august cu Always Ready (0-5), ducând recordul la 768 de meciuri.

Marea majoritate a meciurilor sale le-a jucat în liga boliviană natală (651), din care 15 sezoane la Blooming (449 meciuri). De asemenea, a avut o experienţă în SUA (MLS, 99) şi Columbia (17).

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici