Ceahlăul ameninţă cu justiţia în cazul licenţierii cluburilor

Gruparea Ceahlăul Piatra Neamţ a anunţat, joi, într-un comunicat, că va sesiza organele de urmărire penală, considerând să s-a recurs la fals şi abuz în serviciu la acordarea licenţelor "anumitor cluburi".

12 afișări
Imaginea articolului Ceahlăul ameninţă cu justiţia în cazul licenţierii cluburilor

Ceahlăul ameninţă cu justiţia în cazul licenţierii cluburilor (Imagine: Mediafax Foto)

Ceahlăul făcut acest anunţ după ce grupările Oţelul Galaţi, Poli Iaşi şi Gloria Buzău, confruntate cu unele probleme financiare, au primit licenţa de cluburi profesioniste din partea comisiei de specialitate din cadrul FRF.

Gruparea din Piatra Neamţ consideră că aceste cluburi, cărora nu li s-a acordat licenţa în primă instanţă deoarece înregistrau la data de 31 martie 2008 datorii neachitate faţă de angajaţi, asigurări sociale şi/sau autorităţi fiscale aferente anului 2007, au "produs" ulterior documente care au fost apreciate ca fiind corespunzătoare de Comisia de Apel din cadrul Sistemului Naţional de Licenţiere. Ceahlăul menţionează că această comisie a admis apelurile cluburilor în cauză şi a desfiinţat hotărârile iniţiale, încălcând "dispoziţiile imperative ale Manualului Naţional de Licenţiere".

Clubul nemţean subliniază că, în conformitate cu prevederile Manualului Naţional de Licenţiere, candidatul la licenţă trebuie să demonstreze că, în ceea ce priveşte obligaţiile sale contractuale şi juridice, "nu are angajamente financiare neachitate faţă de angajaţi, asigurările sociale şi autorităţile fiscale, la data de 31 decembrie a anului precedent sezonului pentru care se solicită licenţa, cu excepţia cazului în care acestea sunt complet achitate sau sunt amânate în baza unui acord cu creditorul sau fac obiectul unui litigiu care în mod evident nu este nefondat, înaintat spre soluţionare unei autorităţi competente până la data de 31 martie a anului următor".

Ceahlăul menţionează că anumite cluburi au folosit "înscrisuri care contravin legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare" şi anume înţelegeri de amânare la plata datoriilor către bugetul de stat.

Gruparea Ceahlăul a anunţat că va solicita organismelor abilitate ale Federaţiei Române de Fotbal verificarea documentelor care au stat la baza neacordării în primă instanţă a licenţei anumitor cluburi şi ulterior au dus la desfiinţarea anumitor hotărâri ale instanţei de fond de către Comisia de Apel din cadrul Sistemului Naţional de Licenţiere.

De asemenea, Ceahlăul va înainta un memoriu la UEFA cu privire la "încălcarea prevederilor Manualului Naţional de Licenţiere", va cere o anchetă în acest sens şi va va sesiza organele de urmărire penală "în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor care se fac vinovate de săvârşirea infracţiunilor de fals şi uz de fals în emiterea şi înregistrarea unor înscrisuri, precum şi a infracţiunii de abuz în serviciu".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici