Cristian Dulca, noul antrenor al echipei Gaz Metan Mediaş

Tehnicianul Cristian Dulca a fost prezentat oficial, joi, ca noul antrenor al formaţiei Gaz Metan Mediaş, el afirmând că are ca obiectiv cu gruparea ardeleană ocuparea unei poziţii între primele şapte echipe ale Ligii I.

195 afișări
Imaginea articolului Cristian Dulca, noul antrenor al echipei Gaz Metan Mediaş

Cristian Dulca, noul antrenor al echipei Gaz Metan Mediaş (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Mă bucur că am devenit antrenorul Gazului. E o onoare pentru mine să lucrez la un club cu o asemenea stabilitate şi care a vut performanţe în anii precedenţi. Am găsit un lot numeros şi foarte bun. Trebuie să muncim foarte mult, să avem atitudine şi multă determinare în jocul echipei. Nu sunt străin de aceste locuri, am copilărit aici până la 14 ani, apoi m-am mutat în Cluj. Acomodarea pentru mine a trecut deja. În dicuţiile pe care le-am avut cu persoanele din conducerea clubului, am spus că vreau un obiectiv, pentru că e foarte important să ştii pe ce drum o ia echipa. Din punctul meu de vedere obiectivul, locul 1-7, este realizabil. Mă bucură faptul că persoanele de la Gaz Metan s-au gândit la mine", a declarat Dulca.

Preşedintele clubului, Ioan Horoba a declarat că Dulca a semnat un contract valabil pentru un sezon. "Am făcut contractul pe un an de zile, sper ca după şase luni să nu-l ia o echipă mare. Pentru că aşa se întâmplă de obicei, cine pleacă de la noi, pleacă la mai bine. Asta e diferenţa între Gaz Metan şi alte echipe. Dulca s-a născut la Mediaş şi a şi jucat la Mediaş. E un om mai legat de club. Mă bucur că am ocazia să lucrez cu tineri, am rămas doar eu cel mai în vârstă. Obiectivul echipei este ocuparea locului şapte. Trebuie să ţinem cont de posibilităţle financiare pe care le avem. Tot ce este peste locul şapte este o realizare în plus. De patru ani nu mi-am propus salvarea de la retrogradare, chiar dacă au fost momente grele. Avem şi în continuare probleme financiare, dar sper să intră în normalitate în această vară. Condiţiile sunt bune, am vorbit şi aseară cu Mulţescu, care mi-a spus că nu a întâlnit nicăieri o aşa bază sportivă. Şi regretă, parcă îi e dor, dacă nu ar fi alte chestiuni s-ar întoarce. Asta glumind", a spus Horoba.

Cristian Dulca îl înlocuieşte pe banca tehnică a echipei Gaz Metan pe Gheorghe Mulţescu, care a preluat formaţia Dinamo Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici