Documentarul care o poate ajuta pe Jordan Chiles să recupereze medalia de bronz

  • Serialul documentar „Simone Biles Rising” ar putea fi cheia ultimului apel al lui Jordan Chiles pentru a-şi recupera medalia de bronz de la Jocurile Olimpice de la Paris.
  • Gimnasta americană a depus luni un apel la Tribunalul Federal Elveţian, referitor la controversata finală feminină la sol.
Urmărește
1869 afișări
Imaginea articolului Documentarul care o poate ajuta pe Jordan Chiles să recupereze medalia de bronz

Avocaţii lui Chiles au prezentat imagini din documentarul care nu a fost difuzat şi care ar confirma că antrenoarea lui Chiles, Cecile Landi, a făcut o contestaţie privind reevaluarea notei şi a gradului de dificultate al exerciţiului la sol al gimnastei în vârstă de 23 de ani la 49 de secunde după primirea rezultatelor, încadrându-se astfel în limita de timp necesară pentru a face acest lucru.

Iniţial, gimnasta română Ana Bărbosu s-a clasat pe locul al treilea în competiţie, până când a fost solicitată revizuirea punctajului, ceea ce a dus la trecerea lui Chiles pe locul al treilea. Cu toate acestea, echipa României a contestat decizia, iar TAS a decis în favoarea ei, considerând că apelul americancei pentru revizuirea punctajului a fost făcut cu patru secunde prea târziu.

Decizia a dus la retragerea medaliei lui Chiles, care a fost ulterior realocată lui Bărbosu.

Colega sa din echipa Statelor Unite, gimnasta Simone Biles, care a obţinut medalia de argint la acelaşi concurs de sol, a fost filmată în timpul competiţiei de gimnastică de la Paris din această vară pentru un documentar special în mai multe părţi. Acest documentar, produs de Religion of Sports şi regizat de Katie Walsh, ar putea încheia în sfârşit saga medaliilor olimpice cu dovezi convingătoare.

Avocatul lui Chiles consideră că TAS a încălcat „dreptul fundamental al lui Chiles de a fi ascultată”, deoarece a refuzat iniţial să examineze filmarea care ar arăta că contestaţia lui Landi a fost exprimată la timp.

„Apelurile lui Jordan Chiles pun comunitatea internaţională în faţa unei întrebări juridice simple: va sta toată lumea cu mâinile încrucişate în timp ce un atlet olimpic, care a făcut doar ceea ce trebuia, este deposedat de medalia sa din cauza unei nedreptăţi fundamentale într-un proces de arbitraj ad-hoc? Răspunsul la această întrebare ar trebui să fie nu. Fiecare parte a Jocurilor Olimpice, inclusiv procesul de arbitraj, ar trebui să reprezinte un joc corect”, a declarat avocatul lui Chiles, Maurice M. Suh, pentru CBS Sports.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici