DOSARUL TRANSFERURILOR - Borcea: Nu se puteau da condamnări pe presupuneri şi supoziţii

Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, luni, că judecătoarele de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care au trimis dosarul transferurilor de fotbalişti spre rejudecare la Curtea de Apel, nu puteau da condamnări "pe presupuneri şi supoziţii".

228 afișări
Imaginea articolului DOSARUL TRANSFERURILOR - Borcea: Nu se puteau da condamnări pe presupuneri şi supoziţii

DOSARUL TRANSFERURILOR - Borcea: Nu se puteau da condamnări pe presupuneri şi supoziţii (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Nu se puteau da condamnări pe presupuneri şi pe supoziţii. Acolo (n.r. - la ICCJ) trebuie lucruri certe. Eu nu am făcut altceva decât să duc la îndeplinire deciziile Consiliului de Administraţie al FC Dinamo. Noi suntem de fapt precum gladiatorii de pe timpul romanilor care trebuie aruncaţi în arenă", a spus Borcea la postul Realitatea TV.

El a afirmat că nu se simte vinovat, dar că în urma acestui proces va încerca să îşi diminueze afacerile din România pentru că este "hărţuit". "Dacă mă simţeam vinovat nu cumpăram o societate importantă în ianuarie. Îmi pare rău, dar oamenii de afaceri din România nu sunt respectaţi. Sunt peste 1.500 de angajaţi care depind de mine şi ar fi fost tragic ca eu să fiu pedepsit, sacrificat pe nedrept. Voi încerca să diminuez cât pot mai mult afacerile din România pentru că aici nu numai că nu eşti apreciat, dar eşti hărţuit", a explicat omul de afaceri.

Cristian Borcea a afirmat că familia sa a suferit foarte mult şi a precizat că în ultima perioadă s-a simţit arestat la domiciliu. "Aşteptăm să vedem motivarea ICCJ şi ne vom consulta cu avocaţii să vedem ce avem de făcut. Ne va aştepta un drum eu zic cât se poate de scurt pentru a ne dovedi nevinovăţia. Ca orice om am şi eu emoţii. S-a spus că eu am rezidenţă în America şi că nu mai vreau să revin în ţară, dar eu am fost aici la fiecare termen indiferent că am fost operat sau altceva. Din păcate familia a suferit enorm... după verdictul din noiembrie (n.r. - pedeapsa cu executare a Cuţii de Apel) tatăl meu a făcut infarct şi a avut nevoie de cinci by-pass-uri, toată familia plânge. Au fost şapte ani de anchete, de procese, practic a fost un arest la domiciliu. Am fost de atâtea ori la anchete, de atâtea ori la procese, cel puţin în ultima vreme nu a fost zi să nu ne întâlnim cu avocaţii", a menţionat Borcea.

Fostul acţionar dinamovist crede în nevinovăţia naşului său, Gigi Becali, care aşteaptă în cursul zilei verdictul final în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. "Sunt foarte îngrijorat, aştept cu nerăbdare. Cred în nevinovăţia lui. Naşul, înainte de fiecare proces, se roagă la Muntele Athos sau la Ierusalim. S-a rugat şi pentru mine", a precizat Borcea.

Instanţa supremă a decis luni să trimită dosarul transferurilor de jucători pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care în noiembrie 2012 a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare cu executare sau cu suspendare pentru cei opt oameni de fotbal judecaţi pentru înşelăciune.

Judecătoarele Corina Jîjîie şi Lucia Rog au admis, luni, recursurile făcute de procurorii DNA şi de Gheorghe Popescu, George Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali, Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu şi a desfiinţat "în totalitate" decizia prin care aceştia au fost condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti în 12 noiembrie 2012.

Totodată, cele două judecătoare au hotărât trimiterea dosarului pentru rejudecarea apelurilor făcute de DNA, Gheorghe Popescu şi părţile civile, respectiv statul român prin ANAF şi Liceul cu program sportiv Banatul-Timişoara.

Al treilea judecător din completul de la instanţa supremă care a judecat dosarul transferurilor, Lavinia Lefterache, a hotărât că "acţiunile penale din prezenta cauză şi vinovăţia se evaluează distinct pentru fiecare din inculpaţi" şi a apreciat, în opinie separată, că trebuie admise recursul DNA cu privire la Jean Pădureanu şi Gheorghe Popescu şi recursurile lui Gheorghe Popescu şi Jean Pădureanu. Judecătoarea Lefterache a opinat în favoarea casării sentinţei Curţii de Apel Bucureşti cu privire la cei doi şi pronunţării unei soluţii de încetare a procesului penal împotriva acestora, ca urmare a acoperirii integrale a prejudiciului.

Totodată, judecătoarea Lefterache a hotărât admiterea recursurilor DNA privindu-i pe George Copos, Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali şi Gheorghe Neţoiu, dar şi recursurile acestora, a casării sentinţei Curţii de Apel Bucureşti ce îi vizează şi a rejudecării cauzei de instanţa de recurs, în vederea administrării de probe, respectiv audierea martorilor Gică Puşcoci, Dinu Mihai Gheorghe şi Mircea Stonescu şi administrarea probei cu înscrisuri.

Judecătoarea Lefterache a dispus, în opinia separată, respingerea ca nefondate a recursului făcut de DNA cu privire la Mihai Stoica, dar şi a recursului făcut de acesta.

În urma deciziei definitive a instanţei supreme, dosarul va fi retrimis la Curtea de Apel Bucureşti, care trebuie să rejudece în limitele exprimate de cei doi judecători care au format decizia majoritară.

Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători, respectiv Ioan şi Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu şi Gheorghe Popescu.

Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care în 12 noiembrie 2012 a dispus pedepse între şi opt ani de închisoare cu suspendare sau cu executare.

Ioan Becali a fost condamnat atunci la opt ani de închisoare cu executare, Victor Becali şi Cristi Borcea au primit câte şapte ani de închisoare cu executare, George Copos - cinci ani de închisoare cu executare, Mihai Stoica - patru ani cu executare, iar Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu şi Gigi Neţoiu - câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Sentinţa a fost atacată cu recurs la instanţa supremă, care luni a decis definitiv să retrimită dosarul pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.

Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca - realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire - de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra - de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea - de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB. Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea - de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la FC Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat - din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara - din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea - din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean - din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu - din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa - de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea - din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici