Dragomir: Nu sunt de acord cu depunctarea pentru declaraţii

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu va fi de acord cu depunctarea echipelor din cauza declaraţiilor conducătorilor de cluburi.

14 afișări
Imaginea articolului Dragomir: Nu sunt de acord cu depunctarea pentru declaraţii

Dragomir: Nu sunt de acord cu depunctarea pentru declaraţii (Imagine: Mediafax Foto)

"Din punctul de vedere al LPF, campionatul s-a terminat pe hârtie. Dacă un for superior ia o altă hotărâre, vom vedea. E posibil orice. Dacă poate rămâne Ceahlăul în Liga I? Atâta timp cât FRF decide, este posibil orice", a declarat Dragomir.

"Depunctare pentru declaraţii? Dacă va fi aşa, campioana o s-o facă ei de acolo. Aşa, pune pe un jucător la final de contract să ne înjure şi pac depunctarea, s-a terminat cu campionatul. Dacă vrem un fotbal corect, depunctarea şi eventual retrogradarea să se facă doar pentru fapte de corupţie. Ce dacă primeşti o brichetă în cap? Dacă iei atâţia bani, mai iei şi din astea, nu din cauza unui huligan să plătească echipa care joacă corect. N-o să fiu de acord cu depunctările pentru declaraţii", a spus Dragomir, precizând că declaraţiile jucătorului Eugen Trică de la CFR Cluj la adresa secundului naţionalei Ştefan Iovan, conform regulamentului, pot duce la depunctarea echipei sale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici