FC Timişoara-Astra Ploieşti, scor 2-2, în Liga I

Formaţia FC Timişoara a remizat, miercuri, pe teren propriu, scor 2-2 (0-1), cu echipa Astra Ploieşti, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii I, bănăţenii reuşind să revină după ce au fost conduşi cu scorul de 2-0.

52 afișări
Imaginea articolului FC Timişoara-Astra Ploieşti, scor 2-2, în Liga I

FC Timişoara-Astra Ploieşti, scor 2-2, în Liga I (Imagine: Alexandru Hreniuc/Mediafax Foto)

Golurile echipei din Ploieşti au fost marcate de Miranda '17 şi N'Doye '64 (penalti). Pentru FC Timişoara au înscris Zicu '72 (penalti) şi Zăgrean '79.

0-1: Strătilă l-a depăşit în viteză pe Ignjatijevici, a centrat în 6 metri, Miranda reuşind să trimită mingea în poartă.

0-2: N'Doye a transformat un penalti acordat de centralul Georgian Ionescu pentru Astra, în urma unui fault în careu al lui Cisovsky asupra lui Tigoianu.

1-2: Ionescu a acordat încă un penalti, însă pentru gazde, în urma unui fault al lui Mihalache asupra lui Zicu, care a şi transformat.

2-2: Zicu a lobat o minge peste apărarea adversă, iar Zăgrean a împins balonul în plasă de la 7 metri.

FC Timişoara a rămas în inferioritate numerică, în minutul 90, când a fost eliminat Alexa pentru că a călcat un adversar aflat la pământ.

FC Timişoara: 29. Pantilimon - 20. Helder, 4. Luchin, 28. Ciosvsky, 6. Ignjatijevici - 7. Curtean (10. Tameş '56), 5. Alexa, 55. Bourceanu (19. Nikolici '88), 27. Zicu - 17. Magera, 9. Axente (15. Zăgrean '46). Antrenor: Dusan Uhrin Jr.

Astra Ploieşti: 77. C. Grigore - 2. Măţel, 4. Mihalache, 6. L. Goian, 13. Morais - 8. Seto, 78. N'Doye, 11. Tigoianu (3. Oprsal '82), 18. Strătilă (21. Fatai '85) - 9. Budescu (20. Stan '29), 14. Miranda. Antrenor: Tibor Selymes.

Cartonaşe galbene: Zicu '41, Ignjatijevici '28, Cisovsky / N'Doye '37, Stan '53, Morais '70

Cartonaş roşu: Alexa '90

Arbitri: Georgian Ionescu - Eduard Ungureanu, Iulian Radu - Florin Marcu

Observatori: Alexandru Crişan, Alexandru Popescu.

Supervizor: Alexandru Boc.

La FC Timişoara, Sorin Ghionea nu a făcut parte din lot, el suferind de tendinită.

La meci au asistat aproximativ 7.000 de spectatori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici