FC Vaslui - Omonia Nicosia, scor 2-0 - Mediafax

FC Vaslui - Omonia Nicosia, scor 2-0

Formaţia FC Vaslui a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa cipriotă Omonia Nicosia, într-un meci din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa.

168 afişări

Imaginea articolului FC Vaslui - Omonia Nicosia, scor 2-0

FC Vaslui - Omonia Nicosia, scor 2-0 (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

Golurile au fost înscrise de Mike Temwanjera '21 şi '55.

Temwanjera a deschis scorul pentru FC Vaslui, în minutul 21. Iniţial, Genchev a şutat din careul de 16 metri, mingea lovind bara din dreapta portarului echipei cipriote. Balonul a ricoşat în cealaltă bară, a revenit în careul de 16 metri, de unde Mike Temwanjera a şutat pe mijlocul porţii, de la aproximativ 8 metri, printre doi fundaşi ciprioţi.

 

Acelaşi Temwanjera a înscris din nou, în minutul 55. La un corner de pe partea dreaptă, mingea a ajuns la Burdujan, care a centrat în faţa careului de 16 metri, Wesley a pasat în faţă, Temwanjera a făcut pasul înapoi pentru a nu fi surprins în poziţie de ofsaid, iar balonul a fost preluat tot de Wesley, care a şutat în portar, iar mingea a ajuns la Temwanjera, fiind trimisă de acesta în plasă.

FC Vaslui: 1. Kuciak - 15. Buhuş, 28. Cânu, 16. Zubar, 17. Bălace - 4. Genchev, 20. Ljubinkovici (23. Pavlovici '68) - 10. Gerlem (18. Gângioveanu '78), 80. Wesley, 9. Burdujan - 19. Temwanjera (21. Jovanovici '74). Antrenor: Cristian Dulca.

Omonia Nicosia: 20. Kotsolis - 3. Davidson, 2. Alabi, 22. Patsatzoglou, 33. Charalambous - 8. Zlogar, 10. Aguiar, 16. Kaseke (19. Konstantinou '77) - 77. Christofi (7. Efrem '66), 9. Zurawski, 46. Aloneftis. Antrenor: Takis Lemonis.

Cartonaşe galbene: Buhuş '76, Bălace '85 / Kaseke '30, Alabi '90, Konstantinou '90+2.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă scoţiană formată din Douglas McDonald (central), Graham Chambers, Brian McGarry (asistenţi) şi Mike Tumilty (rezervă). Observatori au fost polonezul Slawomir Stempniewski şi norvegianul Trygve Borno.

La partidă au asistat 8.000 de spectatori, fiind epuizate toate biletele. Printre spectatori s-au aflat şi 400 de suporteri ciprioţi.

Meciul retur este programat la 6 august.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
FOTBAL ,
FC VASLUI ,
PARŢIAL

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.