Prima pagină » Sport » Fostul fotbalist Ion Nunweiller a fost înmormântat cu onoruri militare

Fostul fotbalist Ion Nunweiller a fost înmormântat cu onoruri militare

Fostul jucător şi antrenor Ion Nunweiller, care a decedat la vârsta de 79 de ani, a fost înmormântat, joi, la cimitirul din comuna Albota, sicriul său fiind înfăşurat în steagurile celor două cluburi pentru care a evoluat în carieră, Dinamo şi Fenerbahce.
Fostul fotbalist Ion Nunweiller a fost înmormântat cu onoruri militare

Ion Nunweiller a fost înmormântat cu onoruri militare, cortegiul funerar fiind întâmpinat la biserica din Albota de o gardă a jandarmilor, care la cimitir a tras salve de foc.

La funeralii au participat foşti fotbalişti, conducători şi suporteri ai celor două grupări.

Alături de familia fostului internaţional au fost Ionel Augustin, Costel Orac, Marin Dragnea, Iulian Mihăescu, Ion Marin, Ion Moldovan, Constantin Eftimescu, Lică Movilă, Ion Anuţei, Nicuşor Vlad, Constantin David, Iuliu Uţu, Vasile Ghiţă, Eftimie Haralambie, Virgil Crăciunescu, Ion Dinu, Vasile Florea, Nicoale Badea şi Adalbert Kassai.

De asemenea, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Ion Nunweiller au venit şi reprezentanţii Asociaţiei Suporterilor clubului Fenerbahce din România. „Cele mai frumoase amintiri pe care le am cu el sunt de la meciurile cu Galatasaray. A fost un om mare şi un fotbalist care a rămas în memoria noastră. A fost unul de-al nostru, a fost iubit si apreciat de toata lumea, Fenerbahce a fost primul şi ultimul club străin unde a activat. Nu l-a uitat lumea, încă e în familia clubului Fenerbahce. Eram copil când juca”, a declarat preşedintele asociaţiei, Tuncay Eryurek, care a depus şi o coroană în culorile clubului Fenerbahce.

Ionel Augustin a declarat că Ion Nunweiller, care i-a fost antrenor, a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti din istoria clubului Dinamo. „A însemnat foarte mult pentru mine Nelu Nunweiller. E foarte dureros ce s-a întâmplat. A fost unul dintre cei mai buni fotbalişti ai noştri. Din fericire i-am fost elev şi pot spune că a fost pentru mine şi tată, şi frate. Ascensiunea mea se leagă de numele lui. Era o plăcere să-l vezi jucând… o făcea cu o determinare deosebită şi asta am luat şi noi de la el. De numele acestui mare şi minunat om se leagă şi performanţele mari ale mele şi ale clubului”, a afirmat Augustin.

Fostul fotbalist al formaţiei Dinamo Bucureşti şi al echipei naţionale a României, Ion Nunweiller, a încetat din viaţă, marţi dimineaţă, la Piteşti, la vârsta de 79 de ani, în urma unui atac cerebral.

Ion Nunweiller a început fotbalul la clubul Progresul, dar la seniori a evoluat de-a lungul carierei la Dinamo (1951-1968 şi 1970-1972) şi Fenerbahce (1968-1970). El a câştigat de cinci ori campionatul cu Dinamo şi o dată cu Fenerbahce ca jucător.

Ca antrenor, el a obţinut trei titluri cu Dinamo.

Ion Nunweiller a avut şase fraţi, toţi practicând fotbalul, însă doar doi, Lică şi Radu, au mai evoluat la nivel înalt. Titulatura de „câini roşii” folosită de jucătorii şi suporterii echipei Dinamo, provine de la cei doi fraţi Ion şi Lică Nunweiller, porecliţi astfel de jucătorii formaţiei Rapid din acea perioadă, pentru agresivitatea lor.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu despre zborul cu jet privat al judecătorului CCR Cristian Deliorga: ”Cum se face că nu vedem nici o acțiune a Inspecției Judiciare? Există magistrați care își doresc lux și opulență, iar pentru asta sunt pregătiți să renunțe la imparțialitate”
G4Media
„Sucul-minune” a ajuns și în Premier League: de ce a devenit atât de căutată băutura care se găsește și la supermarket
GSP.ro
Scandalurile de corupție se țin lanț în Ucraina. O nouă demisie zguduie regimul lui Zelenski. Procurorul general s-a retras din funcție. Gândul face retrospectiva celor mai răsunatoare scandaluri de la începutul războiului
Gandul
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan
Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Prosport
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Libertatea
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
CSID
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia