Gabriela Ruse a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Nottingham

Gabriela Ruse (211 WTA) şi-a încheiat parcursul de la turneul de la Nottingham în faza sferturilor de finală, după ce a pierdut în faţa principalei favorite la câştigarea întrecerii, Caroline Garcia (28 WTA), scor 6-4, 6-7 (3), 1-6.

78 afișări
Imaginea articolului Gabriela Ruse a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Nottingham

Gabriela Ruse a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Nottingham

Deşi, în mod normal, turneul de la Nottingham ar fi trebuit să se dispute pe iarbă, ploaia a dat peste cap planurile organizatorilor, iar toate partidele s-au jucat în sală.

Românca a început excelent jocul, cu un game câştigat pe serviciul adversarei, iar până la finalul actului a continuat fără greşeală, ajudecându-şi primul set, scor 6-4. În actul secund, Ruse şi Garcia nu au reuşit niciun break şi s-a intrat în tie-break, acolo unde franţuzoaica a avut câştig de cauză, impunându-se la trei şi trimiţând meciul în decisiv. În ultimul set, Gabriela Ruse nu s-a mai ridicat la nivelul arătat până la acel moment şi a pierdut cu 1-6, după ce a cedat de trei ori pe propriul serviciu.

Românca, în vârstă de 21 de ani, a fost surpriza turneului WTA din Marea Britanie. Ruse, venită din calificări, a eliminat patru adversare mai bine clasate în circuitul WTA. Este vorba despre Jana Cepelova (186 WTA), Chloe Paquet (168 WTA), Evgeniya Rodina (76 WTA) şi Viktorija Golubic (85 WTA). Pentru Gabriela Ruse, accederea în sferturile de finală ale turneului WTA de la Nottingham este cea mai bună performanţă din 2019. Românca a evoluat cu precădere în turneele ITF şi în calificările celor WTA.

Gabriela Ruse va evolua, sâmbătă, în jurul orei 14:30, în semifinalele probei de dublu de la Nottingham, alături de Monica Niculescu. Cele două vor întâlni cuplul format din Alexa Guarachi şi Erin Routliffe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici