Grigorie a semnat un contract pe trei sezoane cu FC Rapid

Mijlocaşul Ştefan Grigorie a semnat, sâmbătă, un contract pe trei sezoane cu FC Rapid, formaţie la care a sosit de la Poli Timişoara, la schimb cu atacantul Ionel Ganea, informează site-ul oficial al grupării "alb-vişinii".

1 afișare

"Suntem mulţumiţi de achiziţia realizată, mai ales că Grigorie a constituit o ţintă mai veche a noastră. Şi el şi-a dorit să vină la noi şi e bine că, fie şi mai târziu, transferul s-a realizat", a declarat directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta.

Grigorie, în vârstă de 25 de ani, va fi prezent, luni, la reunirea echipei Rapid, alături de ceilalţi doi fotbalişti achiziţionaţi în această vară, Pierre Boya şi Vladimir Bozovici. De la reluarea pregătirilor va lipsi, în schimb, mijlocaşul Ionuţ Stancu, accidentat. Acesta a suferit în timpul vacanţei o fractură de metatarsiene, intervenită pe fondul unei lovituri mai vechi, în momentul în care a efectuat o alergare uşoară. Stancu va avea piciorul imobilizat în ghips timp de două săptămâni, urmând ca procesul de recuperare să dureze încă aproximativ o lună şi jumătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici