Prima pagină » Sport » Horia Tecău s-a calificat în finală la Nisa, la dublu

Horia Tecău s-a calificat în finală la Nisa, la dublu

Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul unu, s-a calificat, joi, în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Nisa (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 439.405 euro, informează site-ul oficial al competiţiei.
Horia Tecău s-a calificat în finală la Nisa, la dublu
Traian Terzian
21 mai 2015, 17:10, Sport

Tecău şi Rojer au învins, în semifinale, cu scorul de 6-3, 7-5, după o oră şi 12 minute, cuplul argentinian Guillermo Duran/Maximo Gonzalez.

În finală, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer vor întâlni echipa câştigătoare din partida dintre perechea Mate Pavici/Michael Venus (Croaţia/Australia) şi cuplul Martin Emmrich/Andreas Siljestrom (Germania/Suedia).

Pentru calificarea în finală, Tecău şi Rojer vor primi 150 de puncte în clasamentul de dublu şi un cec în valoare de 12.760 de euro.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da