JOCURILE OLIMPICE 2012: Echipa masculină de sabie se califică în finală şi aduce României a şaptea medalie

Echipa masculină de sabie a României, formată din Rareş Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu şi Alexandru Siriteanu, ultimul rezervă, a învins Rusia, cu scorul de 45-43, şi s-a calificat, vineri, în finala olimpică, asigurând astfel delegaţiei tricolore a şaptea medalie la Londra.

2823 afișări
Imaginea articolului JOCURILE OLIMPICE 2012: Echipa masculină de sabie se califică în finală şi aduce României a şaptea medalie

JOCURILE OLIMPICE 2012: Echipa masculină de sabie se califică în finală şi aduce României a şaptea medalie

Adversara României în finala olimpică va fi formaţia Coreei de Sud, care a învins Italia, în semifinale, cu scorul de 45-37. Ultimul act al probei este programat vineri, de la ora 20.45.

În meciul u Rusia, primii pe planşetă au urcat Florin Zalomir şi Nikolai Kovalev. Românul a început bine, a condus cu 3-1, dar rusul a revenit şi a întors scorul în favoarea sa, 5-3. Apoi Dolniceanu a câştigat lupta cu Alexei Iakimenko, cu 6-5, apropiind România la 9-10. Rareş Dumitruescu a pierdut în faţa lui Veniamin Reşetnikov, 4-5, iar ruşii s-au distanţat din nou la două tuşe, 13-15.

Conducerea partidei a trecut în "mâna" românilor odată cu întâlnirea dintre Dolniceanu şi Kovalev, scor 7-2, şi 20-17 la general. Zalomir a extins diferenţa la patru tuşe, după 5-4 cu Reşetnikov (25-21), Dumitrescu l-a bătut pe Iakimenko, 5-3, şi scorul general a devenit 30-24. La fel ca în meciul din sferturi, cu China, Dolniceanu s-a accidentat la acelaşi picior după ce a fost călcat de Reşetnikov, dar a reuşit să menţină diferenţa de şase tuşe, scor 35-29 (5-5 în meci direct).

Dumitrescu a readus suspansul în meci, după ce nu a găsit modalitatea de a contracara atacurile lui Kovalev. De la 37-30, scorul a ajuns 39-39. Cu un ultim efort, românul a câştigat tuşa de 40-39, dar rezultatul său a fost de 5-10 cu Kovalev. În ultimul duel, Zalomir s-a întecut pe sine şi l-a învins pe Iakimenko cu scorul de 5-4, 45-43 la general, după 42-42, ducând România în finală.

Echipa masculină de sabie a României pierduse ultimele trei partide disputate cu Rusia la CE şi CM. În iunie, la Legnano, România a pierdut în faţa Rusiei medalia europeană de aur, scor 42-45. Rareş Dumitrescu, Tiberiu Dolniceanu, Florin Zalomir, Alexandru Sireteanu au ratat medalia de bronz la Campionatele Europene de la Sheffield din 2011, după ce au fost învinşi, cu scorul de 45-36, de sportivii ruşi în finala mică.

În 2010, România a ratat calificarea în finala Campionatelor Mondiale de scrimă de la Paris, după ce a fost învinsă în semifinale de Rusia, cu scorul de 45-32. Tiberiu Dolniceanu, Rareş Dumitrescu, Cosmin Hânceanu şi Florin Zalomir au obţinut atunci medalia olimpică de bronz, învingând în finala mică a competiţiei, cu scorul de 45-41, reprezentativa din Belarus.

În palmaresul României figurează un titlu mondial, în 2009, când tricolorii s-au impus în cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă din Antalya, după o victorie dramatică cu Italia în finală, scor 45-44.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici