„Va fi vorba despre opt săptămâni. Acum, cel mai important lucru este recuperarea. Când va reveni, în decembrie, va fi ca un jucător nou”, a declarat tehnicianul italian, la conferința de presă premergătoare partidei.
Maresca a precizat că rezultatele investigațiilor medicale au fost mai bune decât se anticipase inițial.
„După investigații, ne simțim mult mai bine, pentru că nu este atât de grav pe cât ne așteptam”, a explicat antrenorul.
Semenyo s-a accidentat în partida câștigată de Manchester City, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, în fața formației Ipswich Town, în Premier League. Internaționalul ghanez a intrat pe teren în minutul 77, în locul lui Jérémy Doku, iar la finalul întâlnirii a fost văzut șchiopătând în drum spre vestiare.
Semenyo a marcat două goluri și a oferit trei pase decisive în cele nouă apariții pentru Manchester City în Premier League și Liga Campionilor în acest sezon.
În aceeași conferință de presă, Maresca a oferit informații și despre starea atacantului norvegian Erling Haaland, care a acuzat la rândul său probleme fizice după partida cu Ipswich Town.
„Poate fi disponibil. Avem acum o ședință de antrenament și vom vedea”, a spus antrenorul despre posibilitatea ca Haaland să evolueze marți, împotriva formației AEK Atena.
Manchester City încearcă să obțină un rezultat pozitiv în Liga Campionilor după înfrângerea cu Paris Saint-Germain, scor 2-4. City are 3 puncte în clasament, după ce a început noul sezon din Liga Campionilor cu o victorie cu 2-0 cu FC Porto.
Liderul din Premier League va primi vizita lui AEK Atena marți, în etapa a treia a fazei ligii din Liga Campionilor.
Formația din Atena are, de asemenea, 3 puncte, după două meciuri, câștigând în prima etapă cu LASK Linz, grație golului spectaculos marcat chiar de internaționalul român Răzvan Marin. În etapa a doua, AEK Atena a pierdut în deplasare, cu Șahtior Donețk, scor 1-3, Marin evoluând 83 de minute.