Luchin: Unirea Urziceni este un adversar mai dificil decât Steaua

Fundaşul central al echipei FC Timişoara, Srgian Luchin, a declarat că meciul cu Unirea Urziceni, din etapa a XVI-a a Ligii I, va fi mai dificil decât cel cu Steaua, din runda precedentă, scor 2-2.

15 afișări
Imaginea articolului Luchin: Unirea Urziceni este un adversar mai dificil decât Steaua

STEAUA - FC TIMISOARA

"Ne aşteaptă un joc greu, mult mai greu decât cel de la Steaua. Părerea mea este ca Unirea Urziceni este o echipa foarte valoroasă, cu un antrenor bun, cu un joc bine organizat. Din câte le-am urmărit prestaţiile, nu prea am văzut să aibă lipsuri", a declarat Luchin, citat de site-ul oficial al clubului timişorean.

Luchin crede că Unirea este mai puternică în actualul sezon decât în cel trecut. "Cred ca Unirea din acest an este mai puternica decat cea din campionatul trecut. Viitorii noştri adversari au un joc de contraatac excelent şi o apărare bună. Nu este întâmplator ca Urziceniul este lider. Va fi un duel dificil, dar mergem să obţinem punct sau puncte, pentru a ne menţine în fruntea clasamentului. Oricum, campionatul este lung, este un sezon mai dificil decât cel de anul trecut. Mai este un retur de jucat", a spus Luchin.

Partida Unirea Urziceni - FC Timişoara, din etapa a XVI-a a Ligii I, va avea loc duminică, 23 noiembrie, de la ora 21.00.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici