Măsurile împotriva huliganilor de pe stadioane vor fi înăsprite. Ce reglementări are proiectul privind combaterea violenţei în sport

Deputaţii au aprobat, joi, cu 235 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi două abţineri, propunerea legislativă a deputatului PDL Alin Trăşculescu privind combaterea violenţei în sport, care înăspreşte pedepsele pentru recidiviştii la violenţă pe stadioane.

501 afișări
Imaginea articolului Măsurile împotriva huliganilor de pe stadioane vor fi înăsprite. Ce reglementări are proiectul privind combaterea violenţei în sport

Măsurile împotriva huliganilor de pe stadioane vor fi înăsprite. Ce reglementări are proiectul privind combaterea violenţei în sport (Imagine: Cosmin Dan/Arhiva Mediafax Foto)

Alin Trăşculescu a precizat, miercuri, după ce proiectul a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru învăţământ a Camerei, că principalele reglementări îi privesc pe recidivişti şi că proiectul conţine măsuri pentru stoparea violenţei pe stadioane, cum ar fi înăsprirea pedepselor, dublarea cuantumului amenzilor, avize suplimentare care trebuie obţinute de firmele de pază la stadioane, cursuri specializate pentru personalul de pază.

"Sunt câteva modificări pe care le-am preluat din legea engleză împotriva huliganismului. Sunt câteva modificări pentru legea 4, cunoscută sub numele de legea Mitică Dragomir şi cele mai importante modificări sunt legate de recidivişti care în timpul jocului trebuie să se deplaseze la secţia de poliţie. Mi se pare chintesenţa acestei legi pentru că cei care sunt interzişi (pe stadioane - n.r.) până acum în România aveau acces nestingherit şi aveau senzaţia că nu li se poate întâmpla nimic. Legea se referă la huligani şi la violenţa pe stadioane şi nu trebuie să existe nicio temere că suporterii au de suferit odată cu promulgarea acestei legi mai aspre decât legea 4 în vigoare", a explicat deputatul PDL.

Alin Trăşculescu a mai spus că iniţiativa sa legislativă interzice intrarea pe teren a suporterilor şi împărţirea meciurilor pe grade de risc, astfel încât la jocurile cu grad ridicat să fie obligatorie prezenţa unui procuror, a prefectului şi a jandarmeriei.

El a adăugat că firmele de pază pe stadioane trebuie să obţină avize, iar stuarzii trebuie să urmeze cursuri specializate.

Proiectul a primit raport favorabil şi de la Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor.

Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive a fost respinsă de Senat în aprilie 2010, Camera fiind for decizional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici