Năstase crede că 14 titluri la Roland Garros sunt mai greu de câştigat decât cele 23 Grand Slamuri ale lui Djokovic

Fostul jucător român de tenis Ilie Năstase, primul lider mondial al clasamentului ATP, consideră că cele 14 titluri de la Roland Garros ale lui Rafael Nadal sunt o performanţă mai greu de realizat decât cele 23 de Grand Slamuri ale lui Novak Djokovic.

7039 afișări
Imaginea articolului Năstase crede că 14 titluri la Roland Garros sunt mai greu de câştigat decât cele 23 Grand Slamuri ale lui Djokovic

Să compari lucruri în sport este foarte greu de făcut pentru că sportul este fluid şi lucrurile sunt într-o permanentă schimbare. Chiar şi acelaşi sport se schimbă de la an la an, iar în tenis şi în special în circuitul ATP, schimbarea este constantă.

Djokovic a câştigat recent Roland Garros, devenind primul jucător masculin care a câştigat vreodată 23 de trofee de Grand Slam. El l-a depăşit pe marele său rival Rafael Nadal, care l-a felicitat pentru "realizarea imposibilă".

Fostul lider mondial Ilie Năstase, a declarat, citat de tennis-infinity.com, că în opinia sa cele 14 trofee câştigate de Nadal la Paris sunt mai greu de realizat decât cele 23 ale lui Djokovic în total.

„Amândoi sunt acolo, aproape unul de celălalt. Contează acum că a luat unul în plus? Contează pentru Djokovic, dar nu cred că Nadal este gelos pe asta. Altcineva ar trebui să fie gelos pe el, că a câştigat Roland Garros de 14 ori. Acele 14 sunt mai grele decât cele 23 ale lui Djokovic.”, a spus românul.

Comentariul a fost făcut în legătură cu faptul că mulţi îl proclamă pe Djokovic drept cel mai mare jucător de tenis din toate timpurile. Acest statut este un lucru despre care Nadal a spus că nu este interesat.

„Toţi sunt acolo, Federer este şi el. Să nu-i uităm pe cei dinaintea lor, Borg, Rod Laver, care a făcut Slamul calendaristic de două ori, Sampras. Sau pe alţii, pe care i-am uitat. Agassi, de exemplu. Şi pe alţii.”, a mai spus Năstase, conform tennis-infinity.com.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici