Pădureanu: Nicolae Manea şi-a anunţat demisia

Preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat vineri, după remiza cu Universitatea Cluj, scor 0-0, că tehnicianul Nicolae Manea şi-a anunţat demisia şi că gruparea se confruntă cu probleme foarte mari.

97 afișări
Imaginea articolului Pădureanu: Nicolae Manea şi-a anunţat demisia

Nicolae Manea (Imagine: Eduard Andrei/Mediafax Foto)

"Spre ruşinea noastră şi în special a unor jucători, nu am reuşit să câştigăm deşi am avut doi oameni în plus la un moment dat. Nicolae Manea şi-a anunţat demisia după meci, vom vedea în următoarele zile ce soluţii avem. Am spus mereu că avem două-trei mâini moarte în echipă, nu avem ce să reptroşăm arbitrajului, a fost de la 8 în sus. Nicolae Manea a zis că pleacă, vom rezilia contractul zilele următoare, facem socotelile cu el, vedem ce avem să-i dăm. Eu cred că s-a gândit bine, pentru binele lui şi al clubului", a spus Pădureanu.

Jean Pădureanu a precizat că îi are foarte rău de această despărţire: "Îmi pare foarte rău, am avut o colaborare foarte bună. Şi-a pierdut cumpătul, nu mai are putere să trează peste aceste probleme. Echipa a fost sub orice critică. Unii jucători ori nu pot ori nu vor. Avem probleme financiare foarte grele, ar trebui să facem rost de bani, să aducem jucători să-i plătim pe aceştia. Nu putem relua campionatul cu aceasăt stare de spirit. Gloria e în pericol de desfiinţare. Dacă oraşul şi mediul de afaceri nu se implică, ne desfiinţăm. Eu garantez că dacă se implică nu retrogradăm", a adăugat preşedintele Gloriei Bistriţa.

Formaţia Gloria Bistriţa a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligi I, în care arbitrul Cătălin Găman a eliminat trei jucători, doi de la oaspeţi şi unul de la gazde.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici