Sport

INTERVIU: Nicuşor Craiu, juniorul român de la Real Madrid

Nicuşor Craiu, un junior român în vârstă de 12 ani care evoluează la celebra formaţie spaniolă Real Madrid, a acordat primul său interviu site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal, mărturisind că îşi doreşte să evolueze sub tricoul "tricolor".

Un fotbalist din campionatul Scoţiei, suspendat patru săptămâni

Un jucător englez al clubului scoţian Hamilton, Simon Mensing, a fost suspendat patru săptămâni după ce în corpul său au fost descoperite urme de stimulent interzis, la un control antidoping, în 29 decembrie, a anunţat, luni, agenţia britanică antidoping (UKAD), informează AFP.

Ovidiu Scobai, multiplu campion de raliuri, se pensionează de la uzinele Dacia

Fostul pilot şi copilot Ovidiu Scobai, multiplu campion naţional de raliuri, va ieşi la pensie, în luna martie, la vârsta de 64 de ani, după peste 41 de ani de activitate în cadrul uzinelor Dacia, se arată într-un comunicat al companiei de la Mioveni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ICIM Arad, prima echipă califică în Turneul Final Four al Cupei României

Echipa de baschet feminin ICIM Arad este prima calificată în Turneul Final Four al Cupei României, după ce a învins, luni, pe teren propriu, formaţia Rapid Bucureşti, cu scorul de 97-38 (49-27).

Şahiste din Slovenia, Rusia, Ucraina, Polonia, SUA, Slovacia la Turneul Cotroceni

Sportive din Slovenia, Rusia, Ucraina, Polonia, SUA, Slovacia şi România vor participa, în perioada 2-11 martie, la cea de-a doua ediţie a Turneului de Şah Cotroceni, cea mai valoroasă şahistă fiind slovena de origine ucraineană Anna Muzychuk, locul opt mondial.

Primăria Galaţi: Marius Stan minte cu privire la sumele alocate de la bugetul local clubului Oţelul

Viceprimarul oraşului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, afirmă că directorul grupării Oţelul, Marius Stan, minte în ceea ce priveşte sumele alocate clubului de la bugetul local, acuzându-l că vrea să-şi satisfacă "capriciul" de a candida la primărie, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Fiorentinanews: Va trebui să mai aşteptăm un meci pentru a-l vedea pe „Il Fenomeno”

Site-ul fiorentinanews.com a scris că suporterii vor trebui să mai aştepte cel puţin un meci pentru a-l vedea pe "Il Fenomeno", după prestaţia modestă avută de atacantul Adrian Mutu în partida terminată la egalitate, duminică, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia Bari, în etapa a XXVII-a din Serie A.

Dinu Gheorghe: Rapid va fi programată, vom achita în timp util datoria către FC Braşov

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că Rapid nu riscă neprogramarea la meciul cu Oţelul din etapa a XX-a, deoarece va achita în timp util datoria către FC Braşov.

Alexandra Dulgheru a coborât un loc şi se află pe 29 în clasamentul WTA

Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru a coborât o poziţie şi se află pe locul 29, cu 2.000 de puncte, în clasamentul WTA, dat publicităţii luni, informează site-ul wtatour.com.

FC Braşov – Forex Braşov, scor 6-1, într-un meci amical

Echipa FC Braşov a învins, luni, cu scorul de 6-1, formaţia Forex Braşov, liderul ligii judeţene, într-un meci amical în care antrenorul Antonio Conceicao a folosit doar jucătorii care nu au fost titulari în meciul cu Universitatea Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dinu Gheorghe: Rapid va fi programată cu Oţelul, vom achita în timp util datoria către FC Braşov

Preşedintele FC Braşov, Dinu Gheorghe, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că Rapid nu riscă neprogramarea la meciul cu Oţelul din etapa a XX-a, deoarece va achita în timp util datoria către FC Braşov.

Calciomercato: Radu a fost singurul fundaş care şi-a făcut treaba

Site-ul calciomercato.it a scris că Ştefan Radu a fost singurul fundaş care şi-a făcut treaba în partida pe care echipa Lazio Roma a pierdut-o, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Cagliari, în etapa a XXVII-a a campionatului Italiei.

EHF anunţă tragere la sorţi pentru Ştiinţa Bacău pe 29 februarie

Federaţia Europeană de Handbal a anunţat luni, pe site-ul oficial, că tragerea la sorţi din sferturile cupelor europene, în care este angrenată şi formaţia Ştiinţa Bacău, va avea loc în 29 februarie, dată care nu există în 2011.

Tuttomercatoweb: Codrea a arătat soliditate şi dezinvoltură

Site-ul tuttomercatoweb.com a scris că mijlocaşul Paul Codrea a arătat soliditate şi dezinvoltură în partida pe care echipa AS Bari a terminat-o la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia AC Fiorentina, în etapa a XXVII-a a campionatului Italiei.

Tuttumercatoweb: Chivu s-a apărat bine

Site-ul tuttomercatoweb.com a scris că fundaşul Cristian Chivu s-a apărat bine în partida pe care echipa Internazionale Milano a câştigat-o, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Sampdoria Genova, în etapa a XXVII-a a campionatului Italiei.

Andreea Cătună şi Costel Dănculea, medaliaţi la etapele de Cupă Mondială

Sportivii Andreea Cătună şi Costel Dănculea au adus României medalii la etapele de Cupă Mondială de judo desfăşurate la Praga, respectiv Varşovia, şi încheiate duminică.

Juan Martin Del Potro a câştigat turneul de la Delray Beach

Tenismanul argentinian Juan Martin Del Potro a câştigat, duminică, turneul de la Delray Beach (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 442.500 de dolari, acesta fiind primul titlu după o pauză de un an şi jumătate, informează AFP.

Sampdoria Genova – Internazionale Milano, scor 0-2, în Serie A

Formaţia Internazionale Milano a învins, duminică seară, în deplasare, scor 2-0 (0-0), echipa Sampdoria Genova, într-un meci din etapa a XXVII-a a campionatului italian, în care fundaşul Cristian Chivu a revenit la gruparea milaneză după o suspendare de patru partide.

Nicolae Dică: Încă mai credem că putem câştiga titlul

Mijlocaşul echipei Steaua Bucureşti, Nicolae Dică, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-0, că încă mai crede în şansele formaţiei sale de a câştiga titlul de campioană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Adrian Mititelu: Steaua nu m-a impresionat cu nimic

Finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, duminică, după înfrângerea din meciul cu Steaua Bucureşti, scor 0-1, că formaţia din Bulevardul Ghencea nu l-a impresionat cu nimic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marius Lăcătuş: Cu această victorie ne menţinem în plasa plutonului fruntaş

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Marius Lăcătuş, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-0, că acest succes menţine formaţia sa în plasa plutonului fruntaş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nicolo Napoli: Nu meritam să pierdem

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Nicolo Napoli, a declarat, duminică, după înfrângerea din meciul cu Steaua Bucureşti, scor 0-1, că formaţia sa nu merita să piardă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Maurizio Zamparini: Delio Rossi are unu la sută şanse să rămână la Palermo

Preşedintele clubului Palermo, Maurizio Zamparini, a declarat duminică, după înfrângerea, cu scorul de 7-0, din meciul de pe teren propriu cu Udinese, că antrenorul Delio Rossi are unu la sută şanse să rămână în funcţie, informează cotidianul Gazzetta dello Sport

Gigi Becali: Nu sunt foarte mulţumit de joc

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-0, că nu este foarte mulţumit de joc, dar a remarcat faptul că formaţia sa a închis bine jocul după golul marcat, informează www.sport.ro.

Universitatea Craiova – Steaua Bucureşti, scor 0-1, în Liga I

Echipa Steaua Bucureşti a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii I.

FOCUS: Valentin Ghionea, altfel decât pe extremă

Componet al naţionalei României şi al echipei U Transilvania Cluj, Valentin Ghionea şi-a spus povestea vieţii de handbalist, şi nu numai.

Naţionala de futsal a României s-a calificat la Campionatul European din 2012

Echipa naţională de futsal a României s-a calificat la Campionatul European din 2012, după ce a învins, duminică, la Târgu Mureş, cu scorul de 1-0, reprezentativa Cehiei.

BC Timişoara – Steaua Bucureşti, scor 68-67, în Divizia A de baschet masculin

Echipa de baschet masculin BC Timişoara a învins, duminică, pe teren propriu, formaţia Steaua Bucureşti, cu scorul de 68-67 (34-38), într-un meci din etapa a XXIII-a a Diviziei A.

Scoţia – Irlanda, scor 18-21, în Turneul celor Şase Naţiuni

Reprezentativa de rugby a Irlandei a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 21-18 (14-9), naţionala Scoţiei, într-un meci din etapa a treia a Turneului celor Şase Naţiuni, informează AFP.

Birmingham City a câştigat Cupa Ligii Angliei

Echipa Birmigham City a câştigat Cupa Ligii Angliei, după ce a învins, duminică, pe stadionul Wembley, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia Arsenal Londra, în finala competiţiei, informează The Sun.

Cristian Pulhac a fost eliminat în meciul cu Getafe

Fundaşul Cristian Pulhac a fost eliminat în partida pe care echipa Hercules Alicante a terminat-o la egalitate, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia Getafe, în etapa a XXV-a a campionatului Spaniei, informează Marca.

Cadavrul fostului rutier Franco Ballerini va fi exhumat pentru autopsie

Cadavrul fostului rutier Franco Ballerini, care a decedat în februarie 2010, la un raliu, va fi exhumat pentru efectuarea unei autopsii, la 2 martie, a decis procurorul din Pistoia, Luigi Boccia, informează AFP.

Minteuan: Este greu să mai vorbim de titlu după rezultatul de astăzi

Tehnicianul Alin Minteuan a declarat că pentru echipa CFR Cluj este greu să mai vorbească de titlu având în vedere remiza din meciul din deplasare cu Victoria Brăneşti, scor 1-1.

Ilie Stan: Rămânem cu un gust amar că nu am reuşit să batem campioana României

Tehnicianul echipei Victoria Brăneşri, Ilie Stan, a declarat după meciul cu CFR Cluj, scor 1-1, că rezultatul este injust şi că formaţia sa rămâne cu un gust amar deoarece nu a reuşit să se impună în faţa campioanei României.

Mircea Lucescu a refuzat o ofertă de a reveni la Beşiktaş

Tehnicianul formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a refuzat o ofertă a conducerii clubului Beşiktaş de a reveni la conducerea tehnică a echipei din Istanbul, informează site-ul tumspor.com.

Conceicao: Egalul este just pentru ce s-a întâmplat la meci

Tehnicianul echipei FC Braşov, Antonio Conceicao, a declarat, duminică, după remiza cu Universitatea Cluj, scor 1-1, că acest rezultat este just având în vedere desfăşurarea jocului.

Un leopard, un iepure şi un urs polar – mascotele JO de iarnă de la Soci

Trei mascote au fost selecţionate pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, de la Soci, ca urmare a votului telespectatorilor ruşi, care şi-au manifestat opţiunile prin sms-uri şi apeluri telefonice, în timpul unei emisiuni de două ore la principalul post de televiziune din Rusia.

Rezultate din etapa a XXVII-a a campionatului Italiei

Rezultate înregistrate în partidele disputate, duminică, în etapa a XXVII-a a campionatului italian:

Victoria Brăneşti – CFR Cluj, scor 1-1, în Liga I

Formaţia CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), partida disputată, duminică, pe stadionul Gloria din Buzău, cu echipa Victoria Brăneşti, în etapa a XIX-a a Ligii I.

Condescu: Am strâns şase semnături necesare pentru a convoca Adunarea Generală a LPF

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat că are acordul a şase grupări pentru convocarea unei Adunări Generale Extraordinare a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), care ar urma să aibă loc marţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.