Pliskova s-a calificat în sferturile de finală, la Sydney, fază în care ar putea-o întâlni pe Halep

Jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 5, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-3, 6-0, pe rusoiaca Anastasia Pavliucenkova, locul 28 WTA, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de la Sydney, fază în care ar putea evolua cu Simona Halep, locul 2 WTA.

465 afișări
Imaginea articolului Pliskova s-a calificat în sferturile de finală, la Sydney, fază în care ar putea-o întâlni pe Halep

Pliskova s-a calificat în sferturile de finală, la Sydney, fază în care ar putea-o întâlni pe Halep (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Pliskova a avut nevoie de mai puţin de o oră pentru a se impune în partida cu Pavliucenkova.

Pentru a juca împotriva sportivei din Cehia, Halep trebuie să treacă, marţi, de jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 34 WTA. Românca va debuta în sezonul 2016 în această întâlnire. Simona Halep ar fi trebuit să participe, săptămâna trecută, la Brisbane International, dar ea a declarat forfait din cauza unei accidentări.

La Sydney, jucătoarea din Constanţa a fost acceptată direct în turul al doilea, datorită statului de principală favorită a competiţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici