Premieră: la Muzeul Fotbalului Bucureşti a fost expus trofeul Super Bowl

  • Peste 1000 de vizitatori au admirat trofeul Super Bowl, ajuns în premieră în România.
  • Trofeul a fost expus la Muzeul Fotbalului Bucureşti.
92 afișări
Imaginea articolului Premieră: la Muzeul Fotbalului Bucureşti a fost expus trofeul Super Bowl

Sursa foto: Facebook/Muzeul Fotbalului

Trofeul cunoscut sub numele Vince Lombardi a fost expus timp de trei zile. Potrivit reprezentanţilor muzeului bucureştean, este pentru prima dată în jumătate de secol când trofeul atribuit campioanei din liga de fotbal american ajunge în Europa.

Cu această ocazie, Muzeul Fotbalului din Bucureşti a amenajat o secţiune nouă, dedicată fotbalului american.

„Una dintre misiunile asumate de către Muzeu este să tratăm fotbalul precum un fenomen social şi cultural, care rămâne o parte importantă în multe comunităţi. Ne bucurăm că am putut fi gazda Trofeului Super Bowl, ajuns pentru prima oară în România şi suntem mândri că am luat parte la un eveniment istoric de o asemenea amploare. Muzeul Fotbalului, primul şi singurul de acest fel din Europa de Est, oferă experienţe unice pasionaţilor de fotbal, iar de data aceasta am depăşit graniţele şi am putut oferi vizitatorilor noştri experienţa fotbalului american, chiar la ei acasă”, a declarat Tiziana Gagiu, directorul executiv al Muzeului Fotbalului din Bucureşti.

Vizitatorii au putut admira şi alte exponate dedicate fotbalului american. Una dintre ele poartă semnătura lui Tom Brady, de şapte ori câştigător al Super Bowl şi jucător legendar cu 23 de sezoane în NFL.

Trofeul Vince Lombardi este realizat de Tiffany & Co în totalitate din argint. El este proiectat în mărime naturală, cântărind aproximativ 3,2 kg. La muzeu au fost impuse măsuri speciale de securitate ep perioada expoziţiei.

Trofeul Super Bowl a plecat din Europa, iar anul viitor va fi înmânat în Las Vegas câştigătoarei Super Bowl 2024.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici