Raţ: Obiectivul imediat e refacerea imaginii echipei naţionale

Fundaşul Răzvan Raţ a declarat, vineri, pe site-ul său, că obiectivul jucătorilor selecţionaţi de Răzvan Lucescu pentru meciul amical cu naţionala Poloniei este refacerea imaginii reprezentativei României.

31 afișări
Imaginea articolului Raţ: Obiectivul imediat e refacerea imaginii echipei naţionale

Raţ: Obiectivul imediat e refacerea imaginii echipei naţionale (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

"Chiar dacă este vorba doar de un meci amical, este important să câştigăm, să începem să adunăm victorii în dreptul naţionalei României. Până la startul preliminariilor vom avea de disputat doar jocuri amicale pentru că preliminariile pentru Euro 2012 vor începe în toamna viitoare. Obiectivul imediat trebuie să fie refacerea imaginii echipei naţionale. Şi cum am putea să reuşim să se vorbească pozitiv despre România? Prin evoluţii convingătoare, prin victorii împotriva echipelor pe care le vom întâlni în următoarele partide amicale", a afirmat fotbalistul legitimat la Şahtior Doneţk.

Răzvan Raţ consideră că victoriile echipei naţionale a României vor îmbunătăţi atmosfera de la lotul "tricolor". "Avem nevoie de victorii şi pentru moralul nostru, pentru atmosfera la lot, pentru tot. Dacă vom continua cu criticile, cu scandalurile la echipa naţională, nu vom reuşi să avem rezultate!", a spus Raţ.

Reprezentativa României, care a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2010, întâlneşte, sâmbătă, de la ora 18.00, într-un meci amical desfăşurat la Varşovia, naţionala Poloniei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici