Real Madrid îi va plăti lui Bernd Schuster cinci milioane de euro (presă)

Presa spaniolă a scris că oficialii clubului Real Madrid trebuie să-i plătească aproximativ cinci milioane de euro tehnicianului german Bernd Schuster, drept compensaţie după ce l-au demis, marţi, înlocuindu-l cu Juande Ramos.

10 afișări
Imaginea articolului Real Madrid îi va plăti lui Bernd Schuster cinci milioane de euro (presă)

Real Madrid îi va plăti lui Bernd Schuster cinci milioane de euro (presă)

Schuster a sosit la Real Madrid în anul 2007, venind de la Getafe, şi avea contract cu gruparea "albilor" până în 2010. După despărţire, cele două părţi au ajuns repede la un acord finanicar, conform cotidianului Marca.

Înlocuitorul său, Juande Ramos, liber de contract după ce fusese demis, la finalul lunii octombrie, de clubul englez Tottenham, a acceptat un contract de şase luni, pentru aproximativ un milion de euro, o eventuală prelungire a înţelegerii urmând a fi negociată în 2009.

Fostul club al lui Ramos, FC Sevilla, se află încă în litigiu cu actualul antrenor al echipei madrilene, după ce spaniolul a plecat în Anglia, în octombrie 2007. Gruparea andaluză l-a acţionat în instanţă pe Ramos, pentru ruptura unilaterală a contractului, procesul fiind programat în iunie 2009.

Ramos a câştigat aproximativ 1,6 milioane de euro anual de la FC Sevilla, echipă la cârma căreia a câştigat de două ori Cupa UEFA (în 2006 şi în 2007), fiind atras, apoi, de Tottenham, cu un salariu de peste cinci milioane de euro pe an.

Citeşte şi:

Bernd Schuster va fi înlocuit cu Juande Ramos

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici