Schumacher i-a cerut scuze lui Barrichello

Pilotul Michael Schumacher (Mercedes GP) i-a cerut scuze lui Rubens Barrichello pentru maniera nesportivă prin care a încercat să-l împiedice pe brazilian să depăşească, o manevră ce ar fi putut proiecta monopostul Williams condus de fostul său coechipier în parapetul circuitului de la Hungaroring.

56 afișări
Imaginea articolului Schumacher i-a cerut scuze lui Barrichello

Schumacher i-a cerut scuze lui Barrichello (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Schumacher va fi penalizat cu zece locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Belgiei, pentru că l-a forţat pe Barrichello să se apropie periculos de zidul ce desparte linia standurilor de pistă, în momentul în care brazilianul îl depăşea, la o viteză de circa 290 de kilometri pe oră, în turul 66 al Grand Prix-ul Ungariei, desfăşurat duminică. În cele din urmă, Barrichello a reuşit să evite un accident ce putea avea urmări grave şi să-i sufle locul zece lui Schumacher.

Septuplul campion mondial a declarat după cursă că nu consideră că ar fi făcut ceva rău, dar luni a revenit şi i-a cerut scuze fostului său coleg din perioada în care evoluau la Ferrari

"Ieri, imediat după cursă, am fost încă în febra acţiunii, dar după ce am revăzut incidentul cu Rubens, trebuie să spun că decizia luată de comisarii cursei a fost corectă: manevra asupra lui a fost prea dură. Am vrut să-l împiedic să mă depăşească. I-am arătat clar că nu vreau să mă depăşească, dar nu am vrut să-l pun în pericol cu manevra mea. Dacă el crede că nu a fost aşa, îmi cer scuze, nu asta a fost intenţia mea", a declarat Schumacher, pe site-ul său personal.

Un alt fost coechipier al lui Schumacher de la Ferrari, irlandezul Eddie Irvine, l-a criticat dur pe german pentru ce i-a făcut lui Barrichello.

"A fost un idiot. A făcut o manevră idioată şi extrem de periculoasă. A fost incredibil. A dat dovadă de o aroganţă pură gândindu-se că poate să bage un adversar în zid. A fost pedepsit, dar cred că nu suficient. Ar fi trebuit să fie suspendat o cursă pentru că a fost una dintre cele mai proaste manevre pe care le-am văzut. A făcut întotdeauna chestii din astea, intimidându-i pe alţii, dar a scăpat mereu pentru că el era «marele» Michael Schumacher. Totuşi, nu cred că ar trebui să se retragă", a declarat Irvine, într-o emisiune televizată, potrivit espnf1.com.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici