Simona Halep se menţine pe locul 2 în clasamentul WTA

Jucătoarea de tenis Simona Halep se menţine pe locul 2, cu 6.160 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni.

389 afișări
Imaginea articolului Simona Halep se menţine pe locul 2 în clasamentul WTA

Simona Halep se menţine pe locul 2 în clasamentul WTA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Halep, care a fost eliminată în turul trei la US Open, este devansată în clasamentul WTA de simplu de sportiva americană Serena Williams, cu 9.430 de puncte, informează site-ul wtatennis.com.

Williams a câştigat US Open, reuşind să-şi adauge un al 18-lea titlu de Grand Slam în palmares.

Următoarea jucătoare din România în această ierarhie este Irina-Camelia Begu, care a urcat de pe 61 pe 54, cu 966 de puncte. Monica Niculescu a urcat de 68 pe 60, cu 900 de puncte, Sorana Cîrstea a coborât de pe 80 pe 83, cu 674 de puncte, iar Alexandra Dulgheru a coborât de pe 95 pe 98, cu 574 puncte.

În top 200 se mai află Cristina-Andreea Mitu, în urcare de pe 164 pe 161, cu 348 de puncte, şi Alexandra Cadanţu, în urcare de pe 174 pe 170, cu 329 de puncte.

La dublu, cel mai bine clasată sportivă din România este Monica Niculescu, care a coborât de locul 37 pe 39, cu 1.940 de puncte. În top 100 se mai află Irina-Camelia Begu, care a coborât de pe 73 pe 76, cu 1.089 de puncte, şi Raluca-Ioana Olaru, tot în coborâre de 75 pe 77, cu 1.078 de puncte.

Primele zece jucătoare din clasamentul WTA de simplu sunt următoarele:

1. Serena Williams (SUA) 9.430 puncte;

2. Simona Halep (România) 6.160;

3. Petra Kvitova (Cehia) 5.926;

4. Maria Şarapova (Rusia) 5.575;

5. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.380;

6. Na Li (China) 5.270;

7. Eugenie Bouchard (Canada) 4.545;

8. Angelique Kerber (Germania) 4.440;

9. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.305;

10. Ana Ivanovici (Serbia) 3.855;

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici