Stoica: Dacă eram arbitraţi corect, i-am fi chinuit puţin pe cei de la Liverpool

Managerul clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, joi, că în cazul în care arbitrul partidei cu Liverpool, suedezul Stefan Johanesson, ar fi arbitrat corect, atunci gruparea ialomiţeană i-ar fi "chinuit puţin" pe "cormorani".

14 afișări
Imaginea articolului Stoica: Dacă eram arbitraţi corect, i-am fi chinuit puţin pe cei de la Liverpool

Stoica: Dacă eram arbitraţi corect, i-am fi chinuit puţin pe cei de la Liverpool (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu ieşim cu capetele plecate, băieţii au demonstrat că se pot bate cu toate forţele din Europa. Dacă ar fi fost un arbitraj corect, am fi avut şanse foarte mici, dar i-am fi chinuit puţin pe cei din Liverpool. Liverpool, fără Babel în teren, ar fi suferit, dar a fost şi acest om, care i-a dus în spate în prima repriză, iar la 2-1 zarurile au fost aruncate. E diferenţă prea mare între Unirea şi Liverpool. Mă bucur că în prima repriză am reuşit să văd un Liverpool care nu a putut ieşi din apărare câteva minute, la acea sarabandă de cornere. De mult nu i-am văzut să păţească asta", a spus Stoica.

Oficialul grupării ialomiţene consideră că jucătorii Unirii Urziceni au dat dovadă că au demnitate şi orgoliu. "Am arătat ca o echipă cu demnitate şi orgoliu. Păcat de scor. A fost un public special precum această echipă specială. Această partidă a fost una dintre cele mai bune făcute de Unirea Urziceni în cupele europene, dar din păcate am pierdut fără drept de apel. Şi Sevilla are jucători valoroşi, dar nu îl are pe acest monument, Gerrard. E un jucător fenomenal", a completat Stoica.

Mihai Stoica ştia că Unirii îi va fi foarte greu să se califice în optimile competiţiei, după ce căpitanul George Galamaz s-a accidentat. "Când s-a accidentat Galamaz, am simţit că până acolo ne-a fost. Ne-am pierdut căpitanul şi sper să nu suferim prea mult. Probabil că va lipsi o perioadă destul de lungă", a subliniat Stoica, care este de părere că în următoarele trei etape Unirea are nevoie de şapte puncte.

Campioana României, Unirea Urziceni, a ratat calificarea în optimile Ligii Europa, după ce a fost învinsă, joi, pe stadionul "Steaua", cu scorul de 3-1 (2-1), de formaţia engleză Liverpool, în manşa retur a 16-imilor competiţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici