TAS se declară incompetent în privinţa selecţiei jucătorilor pentru JO

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) s-a declarat incompetent, miercuri, pentru a rezolva litigiul dintre anumite cluburi profesioniste de fotbal şi selecţionatele olimpice în privinţa punerii la dispoziţie a jucătorilor sub 23 de ani în vederea Jocurilor Olimpice de la Beijing.

11 afișări
Imaginea articolului TAS se declară incompetent în privinţa selecţiei jucătorilor pentru JO

TAS se declară incompetent în privinţa selecţiei jucătorilor pentru JO

"TAS a considerat că nu a existat o convenţie de arbitraj care să-i permită să judece aceste cazuri", a explicat instanţa de la Lausanne, într-un comunicat, în măsura în care Carta olimpică nu se aplică la cluburile profesioniste.

TAS a fost solicitat să rezolve cazul jucătorilor brazilieni de la cluburile germane Schalke 04 şi Werder Bremen. Cele două grupări au refuzat să-i elibereze în vederea JO de la Beijing (8-24 august) pe jucătorii Rafinha (Schalke 04) şi Diego (Werder Bremen), care s-au alăturat deja selecţionatei olimpice a Braziliei.

Pe de altă parte, un judecător unic al FIFA a reafirmat, miercuri, că toate cluburile au "obligaţia" să îi pună pe jucătorii sub 23 de ani la dispoziţia echipelor naţionale pentru JO.

Cluburile Schalke 04 şi Werder Bremen au sesizat, de asemenea, TAS cu privire la decizia FIFA, astfel că tribunalul de la Lausanne va fi nevoit să se pronunţe din nou.

FC Barcelona, club care se confruntă cu aceeaşi problemă în cazul argentinianului Lionel Messi, l-a lăsat, în final, să plece la selecţionata olimpică, însă şi-a anunţat intenţia de a sesiza TAS pentru a-l recupera.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici