Trofeul Balonul de Aur al lui Maradona va fi scos la licitaţie, deşi moştenitorii săi se împotrivesc

  • Trofeul Balonul de Aur al lui Diego Maradona va fi scos la licitaţie deşi moştenitorii marelui fotbalist se împotrivesc.
  • Decizia privind organizarea licitaţiei a fost luată de un tribunal.
  • Experţii estimează că obiectul va fi vândut cu milioane de euro.
Urmărește
442 afișări
Imaginea articolului Trofeul Balonul de Aur al lui Maradona va fi scos la licitaţie, deşi moştenitorii săi se împotrivesc

Sursa foto: AP

Fotbalistul argentinian a câştigat trofeul Balonul de Aur după Cupa Mondială din 1986. Ulterior, acesta a dispărut şi este clar ce s-a întâmplat. Unii spun că a fost pierdut în timpul unui joc de poker sau vândut pentru a plăti datorii. Alţii cred că Maradona l-a dus într-un seif bancar din Napoli, care a fost jefuit în 1989.

Moştenitorii lui Maradona cred că a fost furat de la bancă şi au solicitat oprirea licitaţiei, potrivit Sky News. În schimb, casa de licitaţii a explicat că trofeul a reapărut în 2016, printre alte obiecte achiziţionate dintr-o colecţie privată din Paris. Un tribunal francez a decis că licitaţia poate să continue, a anunţat joi avocatul moştenitorilor.

Trofeul ar putea fi scos la vânzare joia viitoare la casa de licitaţii Aguttes din Paris. Preţul ar putea să fie de ordinul milioanelor de euro, susţin specialiştii. Ofertanţilor li se va cere să facă un depozit de 150.000 de euro pentru a participa la licitaţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici