Valentino Rossi împlineşte 33 de ani: La 20 de ani ziceam de cei trecuţi de 30 sunt extratereştri

Multiplul campion mondial la motociclism, italianul Valentino Rossi, împlineşte astăzi 33 de ani şi a scris pe Twitter că atunci când avea 20 de ani "se uita la cei de 33 de ani ca şi cum ar fi extratereştri".

387 afișări
Imaginea articolului Valentino Rossi împlineşte 33 de ani: La 20 de ani ziceam de cei trecuţi de 30 sunt extratereştri

Valentino Rossi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Când aveam 20 de ani, mă uitam la cei de 33 ca şi cum ar fi extratereştri", a scris Rossi, informează Gazzetta dello Sport.

Aniversarea lui Valentino Rossi vine la două zile după Sfântul Valentin: "Tata mă sună mereu de Sfântul Valentin să mă felicite şi de fiecare dată îi reamintesc că ziua mea este în 16", a spus Rossi.

Pilotul italian evoluează pentru Ducati din 2011 şi mai are un an de contract. Sezonul trecut a fost primul din cariera italianului în care acesta nu a câştigat vreo cursă. El a ocupat locul şapte în clasamentul Campionatului Mondial de MotoGP. Ultimul său titlu din carieră datează din 2009.

Rossi a fost campion mondial la MotoGP de cinci ori consecutiv între 2001 şi 2005, apoi a mai cucerit titlul suprem în 2008 şi 2009, concurând pentru echipele Honda (2000-2003) şi Yamaha (2004-2010). În palmaresul său mai figurează două titluri mondiale la clasele 125 cmc şi 250 cmc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici