AGONIA UNEI STELE ÎNTR-O IMAGINE RARĂ: Momente dramatice din viaţa unei nebuloase

Telescopul spaţial Hubble a reuşit să surprindă imagini cu ceea ce se întâmplă cu o stea asemănătoare Soarelui la sfârşitul vieţii sale. Atunci când combustibilul nuclear se termină, o stea trece într-o etapă de nebuloasă numită preplanetară sau protoplanetară.

1581 afișări
Imaginea articolului AGONIA UNEI STELE ÎNTR-O IMAGINE RARĂ: Momente dramatice din viaţa unei nebuloase

AGONIA UNEI STELE ÎNTR-O IMAGINE RARĂ: Momente dramatice din viaţa unei nebuloase (Imagine: NASA)

Imaginea luată de Hubble prezintă una dintre cele mai bune vederi a acestei scurte dar dramatice etape din viaţa unei stele, potrivit site-ului NASA.

Etapa de nebuloasă preplanetară este o perioadă foarte scurtă de timp în evoluţia unei stele. Peste câteva mii de ani, rămăşiţele fierbinţi ale stelei îmbătrânite din centrul nebuloasei încep să-şi ridice temperatura iar gazul din jur se ionizează, căpătând acea strălucire de nebuloasă planetară.

Nebuloasele preplanetare sunt obiecte cosmice descoperite relativ recent, datorită duratei foarte scurte de viaţă şi a faptului că necesită telescoape foarte puternice pentu a fi văzute.

Nebuloasa Ou (The Egg Nebula), prima de acest fel, descoperită cu mai puţin de 40 de ani în urmă, rămâne din multe puncte de vedere un obiect învăluit în mister.

În centrul imaginii, se ascunde într-un nor gros de praf şi gaze steaua centrală. Fără a se vedea steaua direct, totuşi se pot vedea patru raze de lumină care vin de la ea. Se poate vedea un halou de gaze în formă de inele, străbătut de jeturi de lumină venind de la stea, prin norul opac de materie din centru.

VEZI IMAGINEA LA REZOLUŢIE MAXIMĂ

Mecanismul exact prin care se produc aceste jeturi de lumină nu este cunoscut cu certitudine, dar o posibilă explicaţie ar fi faptul că în centrul nebuloasei s-ar afla un sistem binar de stele şi nu o singură stea.

Structura de gaze în straturi inelare este cauzată de explozii periodice care împrăştie materia din jurul stelei muribunde. Exploziile se produc de obicei o dată la câteva sute de ani.

Distanţa până la Nebuloasa Ou este greu de determinat, apreciindu-se că se află la aproximativ 3.000 de ani lumină faţă de Pământ. Acest lucru înseamnă că astronomii nu au cifre exacte pentru dimensiunea nebuloasei (poate fi mai mare şi mai departe sau mai mică şi mai aproape).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici