Avertisment! Medicii Spitalului „Victor Babeş” : Sunt prea multe cazuri de pneumonii

Medicii Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara atrag atenţia că sunt prea multe cazuri de pneumonii. Principala cauză de îmbolnăvire este imunitatea scăzută.

15038 afișări
Imaginea articolului Avertisment! Medicii Spitalului „Victor Babeş” : Sunt prea multe cazuri de pneumonii

Avertisment! Medicii Spitalului „Victor Babeş” : Sunt prea multe cazuri de pneumonii

În fiecare zi, 10-12 pacienţi se prezintă în ambulatoriu sau la camera de gardă a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara cu suspiciunea de pneumonie comunitară.

Aceasta reprezintă o afecţiune inflamatorie acută a parenchimului pulmonar, de origine infecţioasă. Penumonia comunitară se transmite pe cale respiratorie, avand o rată de mortalitate de aproape 15 la sută în cazul pacienţilor cu comorbidităţi. Deficitul de imunitate este principala cauză de îmbolnăvire.

„Timp de aproape 2 ani, datorită protecţiei oferite de purtarea măştilor, aproape că nu am putut să vorbim de penumonii comunitare. Aşa cum îi spune şi numele, îmbolnăvirea se produce în comunitate. Transmiterea este foarte ridicată, şi asta îndeosebi în cazul persoanelor imunocompromise. Odată cu renunţarea la purtarea măştii, au început să apară, şi acum chiar să crească numărul celor care dezvoltă o asemenea pneumonie. Din fericire, în majoritatea cazurilor vorbim de forme uşoare, care se pot trata ambulatoriu. Dacă, însă, pacientul are comorbidităţi, se impune internarea lui în spital pentru administrarea tratamentului. Şi în această grupă intră persoanele care au neoplazii, boli renale cronice, BPOC (Boală Pulmonară Cronică Obstructivă), bronşiectazii, în general, persoane cu imunitate compromisă şi care pot prezenţa risc vital”, spune dr. Geru Gabriel, medic primar pneumolog la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara.

Pneumonia comunitară se manifestă prin febră înaltă, peste 38 de grade, cu debit acut, frisoane, junghiuri toracice, tuse cu expectoraţii, dificultăţi de respiraţie, mialgii, hemoptizie (spută cu sânge), cefalee şi chiar durere abdominală.

„Până acum vorbeam de o specificitate temporală a cazurilor, în sensul că majoritatea apăreau primăvara devreme şi toamna. Acum am constatat o creştere a numărului de persoane ce contractează penumonii chiar şi în această perioadă de primăvară târzie, când temperaturile sunt de peste 22-25 grade. Practic, nu doar că am revenit la numărul de cazuri de dinainte de pandemie, dar putem vorbi şi de o creştere a acestora, iar principalul factor este această imunitate scăzută a pacienţilor. Iar în cazul pacienţilor cu comorbidităţi, există chiar posibiltatea de apariţie a unor complicaţii care pot duce la insuficienţă respiratorie, chiar şoc septic, şi, de aceea, cei care prezintă un asemenea risc rămân internaţi în spital. Recomandarea mea ar fi ca bătrânii sau cei cu afecţiuni grave să continue să poarte mască atunci când sunt în colectivităţi mari. Trebuie să ne gândim că, totuşi, penumonia comunitară are o mortalitate de aproape 15 la sută în cazul pacienţilor care ajung să necesite spitalizare”, mai spune dr. Gabriel Geru.

În ultima săptămâna, la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara au fost investigaţi pentru pneumonie comunitară peste 40 pacienţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici