Bărbaţii cu chelie, mai predispuşi cancerului de prostată, dar cu un libido mai ridicat

Bărbaţii cu chelie sunt mai predispuşi la a suferi de cancer de prostată şi boli de inimă, dar, în acelaşi timp, au un risc scăzut de a face cancer testicular, în timp ce libidoul lor este mărit şi se bucură de o viaţă sexuală mult mai activă, potrivit unor studii.

985 afișări
Imaginea articolului Bărbaţii cu chelie, mai predispuşi cancerului de prostată, dar cu un libido mai ridicat

Bărbaţii cu chelie, mai predispuşi cancerului de prostată, dar cu un libido mai ridicat (Imagine: Hepta)

Un studiu al cercetătorilor americani, publicat săptămâna trecută în Journal of Clinical Oncology, a descoperit că bărbaţii care suferă de alopecie androgenică, cea mai comună formă de cădere a părului, care afectează circa 50% dintre bărbaţi până la vârsta de 50 de ani, au un risc cu 40% la mai mare de a suferi de cancer al prostatei, faţă de bărbaţii care nu îşi pierd părul, scrie dailymail.co.uk.

"Aceasta este cea mai recentă dovadă care susţine existenţa unei legături între chelia clasică a bărbaţilor şi cancerul la prostată, lucru despre care se ştia deja de ceva timp", a spus Chris Eden, medic urolog în cadrul Royal Surrey County Hospital din Guildford, Marea Britanie.

"Alopecia androgenică, care este o afecţiune moştenită în familie, este legată de niveluri ridicate ale testosteronului, hormonul sexual masculin. Acesta duce la o subţiere a foliculilor de pe pielea capului, care în timp încetează să mai producă păr. Ştim, de asemenea, că tumorile canceroase ale prostatei sunt susţinute de testosteron, deci avem un numitor comun", a explicat urologul britanic.

Noul studiu se alătură unei serii crescânde de cercetări care leagă acest proces de probleme de sănătate, pierderea părului fiind primul semn că ceva nu funcţionează cum trebuie.

Bărbaţii care chelesc au un risc mărit de a suferi de boli de inimă, potrivit unui studiu din 2013 publicat în revista BMJ Open, care a descoperit că persoanele care şi-au pierdut cea mai mare parte a părului au un risc cu 32% mai mare de a suferi de boli cardiovasculare.

"Ar putea fi vorba despre interacţiunea complexă dintre hormonii masculini şi sistemul circulator", a spus chirurgul cardiac Neil Roberts de la The Heart Hospital din Londra.

Cercetările arată existenţa unei legături între chelire şi sănătatea prostatei, glanda care secretă lichidul seminal. Alopecia androgenică a fost legată şi de mărirea prostatei, o afecţiune numită hiperplazie benignă de prostată, care afectează circa 40% dintre bărbaţii de peste 50 de ani şi duce la apariţia de probleme în eliminarea urinei, din cauza micşorării canalului uretrei sub presiunea prostatei mărite.

Un studiu spaniol efectuat asupra a 30 de bărbaţi a arătat că cei cu chelie aveau prostata cu 34% mai mare decât bărbaţii cu podoaba capilară intactă.

Dar a avea chelie nu este totuşi un lucru atât de rău. Un studiu publicat în Journal of International Andrology în iulie 2010, realizat de cercetători americani, a descoperit că bărbaţii cu chelie sunt mai puţin predispuşi la a suferi de cancer testicular.

"S-ar părea că nivelurile mai ridicate de hormoni precum testosteronul oferă o anumită protecţie (în faţa tumorilor testiculare, n.r.)", a spus Tim Oliver, profesor emerit de oncologie la Queen Mary University în Londra.

Chelia aduce şi veşti bune în privinţa vieţii sexuale. Un nivel crescut de testosteron este responsabil de libidoul crescut al bărbaţilor. Cei care au un nivel scăzut al acestui hormon au mai puţine erecţii şi prezintă o pierdere a dorinţei sexuale.

"Testosteronul este necesar funcţiei erectile şi libidoului. Şi feromonii, substanţele chimice care controlează şi induc dorinţa sexuală, sunt influenţaţi de testosteron", a mai spus profesorul Tim Oliver.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici