Beneficiarul primului transplant de penis din lume va deveni tată

Beneficiarul primului transplant de penis din lume realizat cu succes, un bărbat din Africa de Sud care a suportat această intervenţie chirurgicală în decembrie 2014, va deveni tată în a doua jumătate a acestui an, informează bbc.com.

642 afișări
Imaginea articolului Beneficiarul primului transplant de penis din lume va deveni tată

Beneficiarul primului transplant de penis din lume va deveni tată (Imagine: HEPTA)

Informaţia a fost dată publicităţii de medicul chirurg care a efectuat acel transplant, Andre van der Merwe. Iubita pacientului a confirmat faptul că este însăcinată în patru luni, iar acest fapt demonstrează că "transplantul a fost unul reuşit", a precizat medicul sud-african.

Tânărul sud-african a fost operat în spitalul Tygerberg din Cape Town, iar intervenţia chirurgicală, care a durat nouă ore, a fost realizată pe 11 decembrie 2014.

La trei luni după operaţie, pacientul sud-african, în vârstă de 21 de ani, şi-a recuperat toate funcţiile urinare şi reproductive ale organului său sexual.

Penisul lui fusese amputat cu trei ani înainte, după o serie de infecţii consecutive, apărute în urma unei circumcizii incorect efectuate în cadrul unei ceremonii tradiţionale africane.

Noul său penis a fost prelevat de la un donator decedat, cu acordul familiei acestuia.

Un alt transplant de penis a fost efectuat în China în anul 2006. În ciuda reuşitei chirurgicale a operaţiei, organul a trebuit să fie apoi extirpat, din cauza "problemelor de ordin psihologic ale pacientului".

Medicii spun că Africa de Sud a devenit una dintre ţările din lume în care se înregistrează cel mai mare număr de cereri de transplant de penis. Zeci de adolescenţi şi bărbaţi tineri - sau chiar sute, potrivit unor experţi - sunt mutilaţi sau mor în fiecare an în această ţară, în urma unor ceremonii religioase cu rol iniţiatic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici