Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » Cea mai zgomotoasă insectă de pe Terra are penis „cântător”

Cea mai zgomotoasă insectă de pe Terra are penis „cântător”

O insectă de apă care scoate sunete frecându-şi penisul de abdomen a fost desemnată cea mai zgomotoasă formă de viaţă de pe Pământ în raport cu dimensiunea corpului său, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii francezi şi scoţieni.
Cea mai zgomotoasă insectă de pe Terra are penis

Potrivit bbc.co.uk, autorii studiului, biologi şi experţi în inginerie, au înregistrat „cântecul” produs de această insectă cu ajutorul unor microfoane subacvatice şi au remarcat că acesta poate atinge un volum de până la 99,2 decibeli. Acesta ar corespunde sunetelor auzite de un spectator aşezat în primul rând la un concert susţinut de o orchestră simfonică mare.

În medie, sunetele produse de această insectă ating 78,9 decibeli, comparabil cu cel al unui tren de marfă.

Insecta, din specia Micronecta scholtzi, scoate aceste sunete frecându-şi penisul de abdomen, proces numit „ţârâit” (frecarea a două părţi ale corpului pentru a produce sunete, în mod comun asociată cu greierii, cosaşii etc.). Specialiştii spun că acest cântec are rolul de a atrage partenerele sexuale.

James Windmill, de la University of Strathclyde, Glasgow, unul dintre autorii studiului, a spus că, deşi 99% din sunetele produse de această insectă se pierd la transferul din apă în aer, ţârâitul poate fi auzit de om.

„Dacă faci raportul dintre volumul sonor şi dimensiunea corpului, Micronecta scholtzi sunt cele mai zgomotoase forme de viaţă de pe Terra”, a spus Windmill.

Aceste insecte de apă dulce măsoară doar doi milimetri şi sunt întâlnite peste tot în Europa.

În general, majoritatea animalelor cele mai zgomotoase de pe Terra sunt şi cele mai mari – cântecul balenei albastre poate atinge 188 de decibeli, iar zgomotele elefanţilor – 117 decibeli.

Studiul a fost publicat în PLoS One.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Nicușor Dan nu a numit niciun ambasador la post de când a devenit președinte: 54 de ambasadori, dintr-un total de 84, și-au depășit mandatul. Corneliu Bjola: „România proiectează haos și în exterior”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia