Cele mai vechi stele din afara Căii Lactee

Astronomii de la Observatorul Austral European (ESO) au descoperit cele mai vechi stele din afara Căii Lactee, cu ajutorul unui telescop uriaş instalat în Chile, această descoperire fiind considerată fundamentală pentru înţelegerea felului în care s-a format universul.

24 afișări
Imaginea articolului Cele mai vechi stele din afara Căii Lactee

Cele mai vechi stele din afara Căii Lactee (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acest telescop uriaş - Very Large Telescope (VLT) - cu un diametru de 8,2 metri, instalat în deşertul Atacama, la o distanţă de 1.200 de kilometri de Santiago de Chile, a permis observarea "celor mai vechi stele din mediul nostru galactic, aceste informaţii fiind cruciale pentru a înţelege mai bine apariţia primelor stele din Univers", au declarat cercetătorii ESO.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, aceste stele "primitive", denumite şi "stele extrem de sărace în metal", s-au format imediat după Big Bang, marea explozie care a dat naştere Universului în urmă cu 13,7 miliarde de ani.

Până acum, aceste stele erau foarte greu de observat, însă o nouă tehnică le-a permis astronomilor europeni să "descopere stelele primitive ascunse printre toate celelalte stele comune", a explicat Else Starkenburg, principalul autor al studiului.

ESO, principala organizaţie astronomică interguvernamentală din Europa, beneficiază de sprijinul oferit de 14 ţări.

ESO va construi, începând din 2011, următorul telescop uriaş european (E-ELT), anunţat ca fiind "ochiul cel mai puternic" ce va scruta universul, lentila obiectivului său având un diametru fără precedent, de 42 de metri.

Situl Armazones, amplasat tot în deşertul din nordul statului Chile, se află în concurenţă directă cu arhipelagul insulelor Canare (Spania) pentru a primi telescopul E-ELT.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici