Cinci şopârle implicate într-un experiment spaţial rusesc despre viaţa lor sexuală au murit

Cinci şopârle gecko, participante la o serie de experimente în spaţiu, organizate pentru a studia efectele gravitaţiei asupra vieţii lor sexuale, au fost descoperite moarte la revenirea lor pe Terra, a anunţat luni agenţia spaţială rusă.

346 afișări
Imaginea articolului Cinci şopârle implicate într-un experiment spaţial rusesc despre viaţa lor sexuală au murit

Cinci şopârle implicate într-un experiment spaţial rusesc despre viaţa lor sexuală au murit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Din păcate, toate şopârlele noastre au murit", a anunţat Roskosmos într-un comunicat. "Data şi cauza morţii lor sunt cercetate şi vor fi determinate de experţii noştri", a adăugat agenţia spaţială rusă.

Soarta celor cinci gecko, trimise în spaţiu pe 19 iulie, a fost îndelung comentată pe plan mondial, după ce oamenii de ştiinţă ruşi au anunţat că au pierdut controlul asupra satelitului Foton-M4, în care se aflau acele şopârle. Centrul de control a reuşit totuşi să restabilească destul de repede contactul cu satelitul, plasându-l apoi pe orbita corectă. Satelitul a revenit în cele din urmă luni pe Terra, aşa cum era stabilit.

În schimb, muştele prezente la bordul satelitului au supravieţuit şi chiar au putut să se reproducă în spaţiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici